Șeful misiunii FMI în Moldova a luat notă de sechestrul de 1,9 miliarde de la o bancă din țară: „O anchetă și urmărire penală independentă - de o importanță critică”

Șeful misiunii FMI pentru Moldova, Ruben Atoyan a venit cu o reacție privind punerea sub sechestru a bunurilor în valoare 1,9 miliarde de lei ale unei bănci comerciale – figurantă în dosarul vizând frauda bancară. Oficialul susține că a luat notă de rechizitoriul Procuraturii Anticorupție asupra Băncii, iar o „anchetă și urmărire penală independentă și cuprinzătoare” sunt de o importanță critică pentru „atingerea unui progres real în recuperarea activelor sustrase în urma fraudei bancare din 2014”.

Foto: AzerNews

"Am luat notă de rechizitoriul Procuraturii Anticorupție asupra băncii și de decizia recentă a instanței de judecată de aplicare a sechestrului pe activele băncii în legătură cu ancheta fraudei bancare din 2014. Atingerea unui progres real în recuperarea activelor sustrase în urma fraudei bancare din 2014 printr-o anchetă și urmărire penală independentă și cuprinzătoare este de o importanță critică.

După frauda din 2014 au fost implementate mai multe reforme importante pentru curățarea și modernizarea sectorului bancar din Republica Moldova, una din ele fiind intrarea băncii "Transilvania" în "Victoriabank", în parteneriat strategic cu BERD, fapt care poate fi calificat ca un reper de mare importanță. Progresele realizate cu eforturi mari în acest domeniu trebuie protejate”, se arată în reacție lui Ruben Atoyan.

Oficialul mai spune că FMI va urmări îndeaproape evoluțiile din acest domeniu, în special în ceea ce privește implicațiile potențiale pentru noul program susținut de FMI, care se concentrează pe consolidarea statului de drept.

„Suntem gata să susținem continuarea reformelor din Republica Moldova”, susține oficialul.

Amintim că pe 11 august, la demersul Procuraturii Anticorupție, instanța de judecată a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor în valoare 1,9 miliarde de lei ale unei bănci comerciale – figurantă în dosarul vizând frauda bancară.

În concret, este vorba despre 54 de autoturisme, 24 de imobile și 4 autospeciale – în valoare de 58 milioane de lei, precum și 114 valori mobiliare de stat în sumă de 1,85 miliarde de lei.


Pub