Mega-petrecere în Wuhan, într-un waterpark. Sute de chinezi s-au înghesuit în apă, fără mască

O mega petrecere a avut loc în weekend în Wuhan, considerat epicentrul coronavirusului. Sute de chinezi s-au bălăcit într-un waterpark, pe ritmuri de muzică tehno, fără să păstreze distanța, în condițiile în care pandemia este departe de a fi eradicată.

Foto: AFP

Petrecerea a stârnit valuri de indignare pe rețelele de socializare.

Evenimentul s-a înscris în reîntoarcerea treptată la normalitate a orașului chinez, izolat de restul lumii timp de 76 de zile în perioada ianuarie-aprilie, relatează Agerpres.

În weekendul trecut, Water Park-ul Maya Beach s-a dovedit neîncăpător pentru petrecăreţii în costume de baie care au dansat aproape unii de alţii pe muzică electronica, fără să poarte mască de protecţie.

Oamenii au stat foarte aproape unii de alții, în piscină, fiecare cu câte un colac portocaliu, fără să poarte măști de protecție, potrivit imaginilor care circulă pe rețelele sociale.

De altfel, evenimentul manifestarea a fost criticată pe Twitter.

„În felul acesta, putem provoca un al doilea sau un al treilea val epidemic! Este o prostie...″, a scris un internaut pe Twitter.

Parcul de distracţii şi-a redeschis porţile în iunie şi este limitat la 50% din capacitate, potrivit presei locale.

Mulţi chinezi continuă să-şi limiteze deplasările şi să poarte mască în public, iar oraşul Wuhan încearcă să-şi relanseze economia grav afectată de epidemie la începutul anului.

În contextul măsurilor de relansare economică, provincia Hubei, a cărei capitală este oraşul Wuhan, oferă de asemenea acces gratuit în 400 de puncte de atracţie turistice. În Wuhan nu au mai existat cazuri noi de contaminare din luna mai.


Pub