fbpx

doc | Membrii PD din Florești părăsesc formațiunea. „De eșecurile partidului sunt vinovați Filip și apropiații de la conducere”

Partidul Democrat a rămas și fără susținerea membrilor din Florești. Astăzi, 17 august, Organizația Teritorială din raion a anunțat că părăsește in corpore formațiunea, acuzând conducerea de eșecuri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Printre semnatarii declarației, se numără și președintele raionului Ștefan Paniș, cât și mai mulți primari. Membrii au precizat că rămân neafiliați, dar și-au prezentat sprijinul pentru Eugen Nichiforciuc – deputatul care a fost explus săptămâna trecută din Partidul Democrat.

„Constatăm că toate eforturile noastre, precum și ale altor organizații teritoriale ale partidului, de a reconstrui PDM într-o formațiune politică democratică și autentică, au fost și sunt sortite eșecului, anume din cauza domnului Pavel Filip și a apropiaților săi din conducerea partidului”, au scris ei în declarația comună.

Amintim că, pe 14 august, Biroul Executiv al PDM a decis excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat. Anterior acestei decizii, Andronachi anunța că părăsește fracțiunea PD în Parlament, la fel – din cauza conducerii, dar menționa că rămâne în partid, pentru că „nu sunt transfug și nici trădător”.

Articole asemănătoare

Back to top button