Diacov, despre plecarea Organizației Cahul din PD: 30 din câți? Din 3 mii! Noi avem acolo oameni serioși

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov susține că nu toți membrii Organizației Teritoriale Cahul au părăsit rândurile partidului, asta după ce azi organizația a venit cu un comunicat prin care anunța că părăsesc PD în corpore. Democratul afirmă că a purtat ieri discuții cu câțiva dintre aceștia și nimeni nu are de gând să plece.

Foto: UNIMEDIA

„Eu personal am vorbit cu o bună parte din membri și ei nu au de gând să părăsească. Dacă o semnat acolo câțiva oameni asta nu înseamnă că toată organizația. Hai să fim serioși! 33 din cât, 3 mii sau câți sunt acolo? Cine are de părăsit lasă să părăsească, dar noi avem acolo oameni serioși, oameni, de nădejde, oameni cu care noi cooperăm de câțiva ani de zile. Eu am vorbit cu danșii ieri, pe parcusul zilei, nu au de gând ei să părăsească”, a spus Diacov într-o reacție oferită pentru UNIMEDIA.

În această diminieață, Organizația Teritorială Cahul a PD, a anunțat că toți membrii acestiea părăsesc rândurile Partidului. Într-un comunicat de presă emis de aceștia, spun că decizia a fost luată după ce ieri, Biroul Executiv al Partidului Democrat a decis excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat.

Amintim că în ieri dimineață, deputatul Vladimir Andronachi a declarat că pleacă din fracțiune, dar nu și din Partid. Andronachi și-a anunțat decizia într-un comunicat de presă. Ulterior, Biroul Executiv al Partidului Democrat a decis astăzi excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat. Decizia vine după ce astăzi, deputatul Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea. Reprezentanții partidului susțin că aceștia demult nu mai iau parte la ședințele și acțiunile formațiunii.


Pub