Invidia de pandemie. Ce e de făcut cu ea?

Adult woman suffering from Agoraphobia, fear of places and situations that might cause panic, helplessness or embarrassment. A progressive phobia may eventually lead to a fear of leaving the house

Prăpastia între pături sociale, împreună cu rețelele sociale omniprezente, ne-au făcut pe toți mai puțin satisfăcuți de viețile noastre. Pandemia doar a adăugat ulei în foc. Lucrătorii esențiali îi invidiază pe cei care lucrează de acasă. Cei care au fost concediați îi invidiază pe oamenii care continuă să meargă la muncă. Părinții care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii îi invidiază pe cei care nu au copii. Noi toți îi invidiem pe cei bogați.

Invidia de pandemie – dacă acest termen încă nu a devenit popular, ar trebui să devină. Invidia este acel sentiment pe care îl ai atunci când îți dorești ceva ce au alții. Chiar și înainte de pandemie, prezența pe rețelele sociale provoca, nemijlocit, invidie.

Jens Lange, psiholog la Universitatea din Hamburg, Germania, a confirmat că pandemia a creat condiții prielnice pentru invidie. „La rădăcina invidiei stă comparația situației tale cu situația altcuiva”, explică Dr. Lange. „Acesta e un proces de bază în toate culturile.” El adaugă: „Pandemia a crescut diviziunea care există între cei avantajați și cei dezavantajați, așa că acum sunt și mai multe motive să te compari pe tine însuți cu alții. De asemenea, poți să îți dai seama de importanța unor lucruri la care nu te-ai gândit anterior. Să zicem că stai singur/ singură în carantină. Înainte de asta, nu ai fost niciodată în izolare. Acum vei invidia, cu siguranță, persoanele care nu sunt singure în izolare.”

Invidia, care a fost depistată inclusiv la câini și maimuțe, are rădăcini în preistorie.

„Noi ne tragem din grupuri de maimuțe foarte competitive, în care statutul pe care îl aveai în ierarhie îți modela întreaga viață”, explică Dr. Andrew Oswald, profesor de economie și științe comportamentale la Universitatea Warwick din Marea Britanie.

„Noi suntem ființe ale trecutului și nu este logic să considerăm că ne-am debarasat în totalitate de aceste deprinderi. Totuși, ceea ce contează e ce facem cu sentimentul de invidie.”

Unele cercetări sugerează că invidia, dacă e gestionată productiv, este motivantă. Dacă ești trist că un prieten are un loc de muncă în timp ce tu ai fost concediat, asta te poate motiva să-ți cauți un loc nou de muncă cu mai multă dedicație. Însă este dificil să atingi realizări noi în timpul unei pandemii. Dacă te afli într-o stare proastă și nu poți să schimbi situația în mai bine în mod radical, încearcă mici îmbunătățiri. Organizează o cină cu respectarea distanței sociale, privește o comedie, înscrie-te ca voluntar sau adoptă un animal de companie.

Poți folosi rețelele sociale în mod proactiv – să te conectezi cu prietenii în loc doar să te uiți la postările lor. Cercetările arată că atunci când stai pasiv pe rețelele sociale precum e Facebook-ul, în loc să comunici cu prietenii în mod direct prin Facebook, vei avea un sentiment mai neplăcut despre tine însuți. Pentru moment, poți bloca prietenii care postează lucruri ce provoacă invidie, zi de zi. 

În sfârșit, e ușor să consideri că cineva pe cine tu invidiezi nu are griji și e fericit, în timp ce nu iai în calcul binele care se întâmplă în viața ta. Noi deseori facem concluzii pripite, fără să cunoaștem greutățile prin care trec celelalte persoane. Dar pentru moment, ajută să te uiți la celelalte lucruri în perspectivă. 

Sursa: The New York Times

Social Media Manageră și prietenă veche a Moldova.org devenită recent membră a echipei. Și-a transformat hobby-ul în job și acum face ca tu să te culci și să te trezești cu Moldova.org pe toate platformele posibile

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.