image
Sursa foto: futurism.com

NASA ar fi descoperit adevărata formă a Sistemului Solar

Doar două obiecte făcute de om au călătorit mai departe de marginile Sistemului solar, anume sondele Voyager 1 și Voyager 2 de la NASA.

Mai departe de heliosferă, stratul extern format din particule de energie înaltă emise de Soare și aflat în jurul Sistemului Solar, se află vidul interstelar dintre sistemele stelare din galaxia noastră.

Un impuls radio rapid detectat în Calea Lactee

Astronomii ar fi găsit o stea neutronică care a dispărut în urmă cu zeci de ani

Ani de zile, astronomii au sugerat că heliosfera are forma unei comete, cu o coadă lungă care se comportă drept scut împotriva razelor cosmice.

Însă, potrivit noilor cercetări desfășurate de NASA, forma sa ar arăta mai degrabă ca un „croissant dezumflat” sau o „gumă mestecată”.

Cum au ajuns astronomii la această formă bizară

Pentru a construi modelul, astronomii s-au uitat mai îndeaproape la datele colectate de Interstellar Boundary Explorer (IBEX) al NASA. Misiunea a analizat atomii de energie înaltă pe măsură ce razele cosmice s-au deplasat de la Soare și mai departe spre „heliopauză”, granița teoretică după care vânturile solare nu mai pot circula, undeva la 16 miliarde de kilometri depărtare de Terra.

Astronomii au mai luat în calcul și particulele încărcate care sunt reflectate înspre interiorul Sistemului Solar, precum și măsurătorile misiunii New Horizons. Astfel, oamenii de știință au descoperit că vânturile solare care se deplasau mai departe de Soare interacționau cu o cantitate crescută de materie din spațiul interstelar.

Având la îndemână toate aceste date, echipa a construit un model 3D al heliosferei, prezentat într-o lucrare publicată în jurnalul Nature Astronomy.

Rezultatele arată mult mai bizar decât forma elegantă de cometă derivată din modelele convenționale, potrivit Futurism.

Astronomii speră ca viitoarea misiune Interstellar Mapping and Acceleration Probe (IMAP) a NASA să dezvăluie mai multe despre forma heliosferei Sistemului Solar. Sonda, programată pentru lansare în 2024, va încerca să măsoare cum se comportă și interacționează particulele de energie înaltă cu vânturile solare, scrie descopera.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: