Ultima oră! PD îi exclude pe Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din partid: „Nu poți pleca de acolo de unde nu ești”

Biroul Executiv al Partidului Democrat a decis astăzi excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat. Decizia vine după ce astăzi, deputatul Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea. Reprezentanții partidului susțin că aceștia demult nu mai iau parte la ședințele și acțiunile formațiunii. La rândul său, Eugeniu Nichiforciuc nu a răspuns la telefon pentru a oferi o reacție în acest sens.

Foto: ZDG/UNIMEDIA

Biroul Executiv al Partidului Democrat și Fracțiunea PD s-au întrunit astăzi într-o ședință comună, la care au examinat comportamentul lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc. Participanții la ședință au argumentat decizia prin faptul că cei doi demult nu mai iau parte la ședințele fracțiunii PD în Parlament și nici la acțiunile Partidului Democrat.

„Așadar, cei doi demult nu mai sunt parte a echipei PDM: Nu poți pleca de acolo de unde nu ești”, spun reprezentanții PD, într-un comunicat.

„Reieșind din situația creată, în conformitate cu art. 66, pct. 6, lit. s) a statului formațiunii politice, Biroul Executiv a decis, cu unanimitate de voturi, excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat, iar fracțiunea a decis excluderea lui Eugeniu Niciforciuc din fracțiunea PDM. Partidul Democrat și-a ales calea sa și face alt tip de politică, care probabil nu este pe placul unora. Membrii Biroului Executiv și deputații democrați fac apel către Organizațiile Teritoriale ale PDM să rămână unite și consolidate și să acționeze în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Amintim că în această dimineață, deputatul Vladimir Andronachi a declarat că pleacă din fracțiune, dar nu și din Partid. Andronachi și-a anunțat decizia într-un comunicat de presă.


Pub