(foto) O tânără din Moldova povestește cum a cusut peste 700 de măști de protecție pentru copii din Viena

Radu Marian (1)

Două mașini de cusut liniare, un surfilator, o mașină Brother pentru stick-motive și personalizări, un fier de călcat, o masă de călcat şi una de croit. Toate dispozitivele fac parte din micul atelier al Liliei Roşanu din Viena, care în perioada pandemiei a confecţionat măşti pentru copii, dar şi pentru adulţi. Moldoveanca, originară din satul Colibaşi, Cahul, este stabilită de doi ani în Austria. A fost inspirată atât de solicitările ingenioase ale clienţilor, cât şi de noua viaţă pe care o purta sub inimă.

Vă invităm să aflați experiența Liliei Roșanu, care confecționează măști și le vinde nu doar în Austria, dar și în Moldova. Interviul a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătății.

Lilia Roșanu povestește despre primele comenzi de măști pe care le-a realizat. „Măștile pentru copii au apărut la cerința propriului copil. Fiul meu, Dominic, mi-a cerut să îi confecționez una. Aşa am decis să cos pentru el și nepoțeii mei, care se află aici, măşti pe gustul lor, cu motive interesante și design confortabil, chiar și pentru purtătorii de ochelari. Pentru sporirea gradului de protecție, am făcut măști cu două și trei straturi. După ce oamenii au înţeles importanţa purtării măştilor de protecţie în contextul situaţiei epidemiologice la nivel mondial, am început să realizez măști personalizate, unele cu propriul nume al clienţilor, altele cu diferite logouri.”

msmps.gov.md

Până în prezent, femeia a spus că a cusut aproximativ 700 de măști. „Am făcut în jur de 100 de măști personalizate, atât pentru copii, cât și pentru adulți. În încercarea de a vedea clientul mulțumit, am pus la bătaie cele mai vii culori ale aței utilizate, tempoul rapid și toată capacitatea stick-mașinii cu care am personalizat măștile. Și mie îmi era interesant rezultatul final. M-au bucurat enorm aprecierile precum: «Mulțumesc, ați realizat comanda foarte calitativ, cu gust și rapid!», «Copiii sunt foarte încântați de măștile dvs.» sau un copil a zis că «de parcă sunt ca de la magazin, uau!». Măștile sunt o necesitate, de aceea nu am pierdut nicio clipă. Erau zile când munceam în ritm alert. A fost foarte obositor.”

msmps.gov.md

Lilia Roșanu a povestit cum a început să-și vândă produsele. „Am expediat măști în diferite zone ale Austriei prin intermediul serviciilor poștale, dar și în Republica Moldova pentru cei dragi. De multe ori am livrat personal măștile. Au fost momente când nu am perceput preţul pentru livrare, în semn de mulțumire pentru încrederea care mi-a fost acordată. Am confecționat gratuit măști pentru prietenii mei și copiii acestora.”

msmps.gov.md
msmps.gov.md

Lilia Roșanu a explicat prin ce se deosebesc moldovenii și austriecii la capitolul respectării normelor de protecție împotriva COVID-19. „În Austria, oamenii sunt vigilenți și respectă cu exactitate măsurile de protecție impuse de guvern. Pe stradă sau în transport, oamenii te atenționează să porți masca corect. În fiecare stație de aşteptare, dar și în transportul public, se atenționează în difuzoare să se acopere corect nasul și gura şi să fie menținută distanța fizică corespunzătoare.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente