Opt surse care prezintă informații veridice despre evenimentele din Belarus

efajmlmwsaaqn7j

Cu toții cunoaștem care este influența știrilor false asupra masei, iar ponderea lor în momente de criză poate stârni valuri mai mari de panică în rândul cetățenilor. În prezent, în contextul evenimentelor din Belarus, știrile false se răspândesc ca pâinea caldă nu doar în interiorul țării, dar și în afara ei.

Pentru a te proteja de informații neverificate legate de protestele din Belarus, îți prezentăm o listă cu opt surse veridice care transmit non-stop informații credibile de la fața locului.

#1. TUT.BY – este cel mai mare portal de știri din Belarus, care cuprinde 67 % dintre toți utilizatorii de Internet din țară. Zilnic, acest portal este vizitat de circa 2 milioane de oameni.

#2. БелаПАН – este cea mai veche agenție de știri din Belarus, fondată în anul 1991. Aici sunt publicate știri în limbile belarusă, rusă și engleză. Are o reputație de presă independentă care furnizează informații din surse credibile.

#3. Onliner.by – ocupă locul doi după TUT.BY la capitolul acoperirii câmpului informațional. 24 % dintre utilizatorii belaruși sunt cititori activi ai acestui portal de știri. Zilnic, acest site este citit de 1,4 milioane de oameni.

#4. Euroradio – este un post de radio independent care difuzează știri în limbile belarusă și rusă din Varșovia, iar jurnaliștii lucrează din Minsk.

#5. Наша Нiва – este primul ziar belarus, fondat în anul 1906 și redeschis în anul 1991. În prezent, poate fi citit doar în versiune electronică.

#6. Салiдарнасць – media fondată în anul 2006. Inițial era ziar, însă acum s-a reprofilat în site. Acest portal colectează informații din toate domeniile de activitate din Belarus și din lume.

#7. CityDog.by – este o revistă despre Minsk, fondată în anul 2012. Publică informații despre problemele cu care se confruntă orașul și locuitorii capitalei.

În calitate de bonus, vă recomandăm să vă abonați la canalul de Telegram NEXTA Live. Canalul transmite în regim non-stop informații actualizate despre protestele din Belarus în format text, video și foto. În prezent, acesta numără peste 1,9 milioane de abonați. Vezi aici interviul cu unul dintre cei patru administratori ai canalului, care povestește cum acesta a devenit o sursă principală de informare despre protestele din Belarus.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente