Studenții de la USM sunt așteptați la ore. Cursurile vor fi reluate de la 1 septembrie cu anumite condiții și măsuri de protecție

Universitatea de Stat din Moldova anunță că începând cu 1 septembrie vor fi reluare cursurile, respectând măsurile de prevenire și răspândire a infecției cu noul tip de coronavirus. Decizia a fost luată de Senatul USM, care a adoptat metodologia de organizare, desfășurare și monitorizare a activității didactice în anul de studiu 2020 - 2021.

Foto: USM

Potrivit prorectorului pentru activitatea didactică a USM, Otilia Dandara, structura anului școlar nu a fost modificată, iar exact ca în anii precedenți orele vor începe la 1 septembrie și se vor desfășura conform calendarului academic.

Orele teoretice se vor menține în regim online de la distanță, iar cele practice, de laborator și seminare vor avea loc față în față cu respectarea unor măsuri cum ar fi distanța fizică între studenți de minimum 1,5 metri. De menționat că au fost identificate spații suplimentare pentru a asigura respectarea tuturor măsurilor impuse de autorități.

Ce ține de durata orelor cele online se vor desfășura identic cu cele offline.

Totodată, studenții vor fi evaluați și monitorizați exclusiv online. Unele probe ar putea să fie susținute față în față, însă depinde de caz.

Universitatea a asigurat cu produse de igienă și de curățenie toate spațiile în care se vor desfășura orele.


Pub