Au fost desemnați 13 câștigători ai Premiului Național 2020, care vor primi câte 100 000 de lei de la Guvern. Șase premii vor fi acordate specialiștilor din sectorul MEDICAL
Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a desemnat 13 câștigători ai Premiului Naţional 2020, după ce membrii comisiei, în frunte cu premierul Ion Chicu, au examinat dosarele a 34 de candidați participanți la concurs în domeniile știință, cultură, medicină și sport.
Șase premii vor fi acordate specialiștilor din sectorul medical, care au demonstrat exemple de competență în lupta cu virusul Covid-19. În domeniul culturii au fost desemnați cinci câștigători și câte un căștigător din domeniile știință și sport.
Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar lista câştigătorilor Premiului Naţional urmează să fie aprobată în cadrul următoarei ședințe de Guvern. În funcție de evoluția situației epidemiologice, Comisia va lua o decizie privind modalitatea de organizare a Galei Premiului Național 2020.
Premiul Naţional, în valoare de 100 de mii de lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”