16:05:09 19.04.2024
Stiri

Primarul general Ceban nu-i vrea pe agricultorii PROTESTATARI în Chișinău. Acesta i-a solicitat ministrului Pavel Voicu să gestioneze situația și să nu permită accesul TRACTOARELOR pe arterele capitalei

Actualitate 13.08.2020 17:59 Vizualizări1449 Autor: Ziarul National
Primarul general Ceban nu-i vrea pe agricultorii PROTESTATARI în Chișinău. Acesta i-a solicitat ministrului Pavel Voicu să gestioneze situația și să nu permită accesul TRACTOARELOR pe arterele capitalei


Primarul general al municipiului Chișinău, fostul deputat socialist Ion Ceban, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, să nu permită fermierilor să intre cu tehnica agricolă pe străzile capitalei, deoarece ar putea fi provocat un ambuteiaj infernal.

„Am fost informat că se intenționează organizarea unui protest în Chișinău, cu participarea agricultorilor cu tehnică agricolă, într-un număr mare. Respectăm opinia tuturor și oricine are dreptul la exprimare, doar că rog să fie luată în calcul recomandarea cu care vin. Nu are capacitate orașul, astăzi, să facă față unui astfel de protest, unde mai multe unități de tehnică agricolă vor intra pe străzile orașului. Luând în considerație că mai multe străzi sunt în reparație, riscăm să avem un ambuteiaj infernal”, a precizat edilul capitalei.

Citește și: VIDEO, UPDATE // Poliția împiedică agricultorii să ajungă la Chișinău. Fermierii sunt puși să treacă ALCOOLTESTUL. „Este o bătaie de joc”. Agricultorii sunt revoltați că autoritățile NU le acordă niciun suport

Ceban a precizat că blocarea unei singure străzi provoacă haos în Chișinău.

„În această săptămână, doar o porțiune a străzii Albișoara ce este închisă ne-a demonstrat că numărul mare de mașini ce le avem astăzi în oraș duce la ambuteiaj și la disconfortul locuitorilor. Așadar, vin cu o solicitare către ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, pentru a gestiona această situație. Respectăm opiniile tuturor cetățenilor, dar nu prin încălcarea drepturilor locuitorilor municipiului Chișinău”, a punctat Ceban.

De menționat că mai mulți agricultori din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Hâncești au pornit spre Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, în semn de protest față de autorități, care nu le-au îndeplinit revendicările vizavi de compensarea perderilor pe care le-au suportat din cauza secetei. Mai multe echipaje de poliție i-au stopat pe tractoriști la Anenii Noi și i-a supus alcootestului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md