„Exit Strategy”: Soluții pentru relansarea activităților economice, în perioada de pandemie

În perioada pandemiei veniturile moldovenilor au scăzut cu peste 50%, de aceea reluarea activităților economice și ajustarea mediului de lucru sunt vitale pentru relansarea economiei. Datele sunt cuprinse într-un sondaj elaborat de AmCham Moldova, care a fost prezentat în cadrul webinarului „Exit Strategy în contextul COVID-19”, organizat de Agenția de Investiții în parteneriat cu Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei (GIZ). Evenimentul online a oferit antreprenorilor și investitorilor din Moldova sugestii și soluții pentru adaptarea la „noua realitate” și ieșirea din criza economică, fără a aștepta încheierea pandemiei. Webinarul s-a desfășurat în contextul în care, prin mandatul său, Agenția de Investiții este promotor al Moldovei drept destinație pentru investiții, contribuind astfel la dezvoltarea economică a țării.

Foto: Exit Strategy

În cadrul evenimentului au mai fost abordate subiecte precum: activitățile economice restricționate; măsurile sanitar-epidemiologice care urmează să se fie respectate de companii; modificările în instrumentele legale de gestionare a personalului; măsurile de intervenție din partea statului în domeniul relațiilor de muncă; viziunile, reglementările și mecanismele noi de lansare a activităților economice.

Rodica Verbeniuc, Director General, Agenția de Investiții: „Potrivit Organizației Mondiale a Muncii, șomajul mediu la nivel global ar urma să ajungă până la 10%, adică în jur de 360 de milioane de persoane fără un loc de muncă. Iar alte 1,6 miliarde de oameni din economia informală riscă salarii mai mici din cauza scăderii numărului de ore de muncă. Prin urmare, remodelarea și stimularea proceselor economice nu sunt tocmai ușor de gestionat în prezent, iar situația ne impune să fim mai inteligenți în strategiile noastre pentru ieșirea din criză. De aceea trebuie să acordăm atenție adaptabilității, să preluăm cele mai bune practici privind relansarea activităților economice și să ne ajustăm la noua realitate.”

Participanților la webinar le-au fost prezentate experiențele investitorilor străini și ale antreprenorilor autohtoni în perioada de pandemie, dar și informații relevante despre mecanismele de sprijin disponibile. Principalele măsuri de intervenție adoptate de autoritățile Republicii Moldova pentru susținerea antreprenorilor sunt: deducerea în scopuri fiscale a donațiilor pentru combaterea COVID-19, programul de subvenționare a dobânzilor, programul de rambursare a TVA, reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HoReCa și mecanismul de subvenționare a angajatorilor care au instituit șomaj tehnic/staționare.

Sergiu Chirica, „ACI Partners”: „Statul oferă anumite mecanisme, dar înțelegem că nu deține o baghetă magică pentru a interveni peste noapte și a identifica soluții adaptate fiecărei industrii în parte. Cu toate acestea, mecanismul Kurzarbeit, care urmează a fi promovat pe cale legislativă, a fost posibil doar prin mesajele transmise autorităților de către mediul de afaceri, prin asociațiile de business.”

Totodată, sectorul IT și unele companii din acest domeniu au reușit să-și continue activitatea, după ce au instituit un regim de muncă la distanță. Mai mult, unele firme au avut de câștigat și chiar au făcut angajări.

Elena IVANOV, CEO „Crunchyroll”: „Nu am stopat activitatea nicio zi. Oamenii au continuat să lucreze de la domiciliu. Am desfășurat online tot felul de evenimente pentru a-i menține „engaged”. La birou deocamdată nu ne vom întoarce, pentru că numărul de cazuri este în creștere. Ulterior vom decide, în funcție de evoluția lucrurilor. Acum realizăm un ghid pentru revenire. Vom echipa spațiul cu tot ce este necesar și nu vom aduce mai mult de 20% de angajați.”

Pe de altă parte, veniturile unor industrii au suferit drastic. Conform datelor preliminare ale sondajului desfășurat de către AmCham Moldova, 40% dintre respondenți au înregistrat o diminuare cu peste 50% a veniturilor pe parcursul perioadei de urgență, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Iar 23% estimează în continuare o diminuare a peste 50% din venituri, în timp ce doar 9% estimează majorarea acestora.

Constantin Șevciuc, Director executiv, „Chateau Cristi”: „Am continuat să activăm aproape în regim normal la vinărie și în câmp. Doar activitățile de birou au fost trecute la distanță. În această perioadă vânzările au scăzut cu peste 60%. Astfel, pandemia a restructurat un pic canalele de distribuție și în prim-plan a ieșit online-ul. Lucrăm la strategia generală de distribuție și comunicare pe perioada COVID-19, iar în câteva luni vom veni cu noi lansări.”

Organizatorii evenimentului încurajează agenții economici să apeleze la asociațiile de business din care fac parte pentru a înainta anumite propuneri autorităților, astfel încât statul să intervină cu mecanismele potrivite. De asemenea, sugestiile pentru organizarea unor webinare similare pot fi lăsate pe platformele Agenției de Investiții – partener de încredere al investitorilor în Moldova.


// console.log('no ads situation')