O deputată de la PAS acuză două companii aeriene din Moldova că nu întorc banii pentru cursele anulate. Reacția Air Moldova și FlyOne

Radu Marian

Deputata PAS Galina Sajin a povestit în cadrul unei conferințe de presă despre practicile abuzive la care ar apela companiile Air Moldova și FlyOne pe timp de pandemie. Potrivit deputatei, ele „vând bilete știind că ulterior cursele vor fi anulate, iar cu o zi înainte anunță pasagerii că zborul se amână”.

„Cetățenii care și-au cumpărat bilete, iar ulterior cursele lor fiind anulate din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19, nu-și pot restitui banii de la companiile Air Moldova și FlyOne. Avem multe semnalări din partea acestor cetățeni. Am solicitat de mai multe ori de la aceste companii să returneze integral costul biletelor. Din păcate, nimic nu s-a schimbat, iar oamenii rămân în continuare fără banii recuperați.

Pentru că pe cale amiabilă nu se reușește rezolvarea acestei chestiuni, pregătim o acțiune colectivă în instanța de judecată din numele cetățenilor pentru recuperarea banilor și obținerea despăgubirilor. Sperăm că pe această cale clienții își vor putea restitui sutele și miile de euro investite în călătorii.

Chiar și după ridicarea anumitor restricții de călătorii cetățenii se confruntă cu anumite probleme. Companiile nostre vând bilete, deși este clar de la bun început că va fi amânată cursa. După ce vând biletele, cu o zi înainte de zbor se anulează cursa. Aceste acțiuni dau peste cap toate planurile oamenilor, iar banii pentru bilete nu sunt returnați. La ce bun să vindem bilete dacă știm foarte bine că zborul nu va avea loc?

Un alt aspect. Companiile anunță curse zilnice. În condițiile pandemiei se știe foarte bine că numărul călătorilor este mai mic. De aceea, cursele se anulează din cauză că nu sunt suficienți pasageri.

Un alt aspect îl reprezintă oferirea voucherelor. În cazul anulării zborului, clientului i se oferă două opțiuni. Prima este rambursarea taxelor aeroportuare care reprezintă o sumă foarte mică din costul biletului și așa-numitul voucher. Legea stipulează foarte clar: «În cazul în care compania anulează zborul, ea este obligată să restituie toți banii, iar voucherul este doar o opțiune pentru a-și recupera acești bani».

Pe de altă parte, aceste vouchere nu sunt convenabile, deoarece companiile oferă clienților un voucher cu titlu de unică folosință în valoare de 300 de euro, iar dacă persoana cheltuie doar 100 de euro, ceilalți 200 de euro nu mai pot fi rambursați. Oamenii trebuie să aibă posibiltatea să-și recupereze toți banii din voucher”, a declarat deputata.

Compania FlyOne a comentat declarațiile deputatei într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al companiei. În el se specifică următoarele: „Operatorii aerieni funcționează după proceduri reglementate strict de către autorități prin intermediul telegramelor securizate care, în unele cazuri, sunt primite cu câteva ore înainte de instituirea unor restricții. Acest lucru ne obligă să acționăm în regim alert și să informăm în timp restrâns pasagerii despre modificările efectuate.

Conform datelor preliminare, pierderile companiilor aeriene se estimează la aproximativ 80 de miliarde de dolari în 2020, iar fluxul de pasageri va scădea cu cel puțin 50 % față de 2019. În aceste condiții dificile, satisfacția și siguranța pasagerilor rămâne a fi prioritatea companiei FlyOne. Astfel, FlyOne a adoptat o politică echilibrată bazată pe cele mai bune practici recomandate la nivel internațional, totodată fiind și în conformitate cu recomandările Autorității Aeronautice Civile, cât și ale Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA), și anume:
# modificarea gratuită a datei de zbor în baza orarului de zboruri disponibil;
# vouchere cu rambursarea a 120 % din costul biletului, în condițiile recomandate de AAC MD, disponibile aici;
# rambursarea costului biletului în condițiile tarifului.

Mai mult decât atât, punem la îndoială intențiile declarațiilor din conferință, deoarece se evidențiază publicitatea făcută unui operator străin, care beneficiază de ajutoare din partea mai multor state, în timp ce operatorii locali sunt criticați, în condițiile în care industria aviației a fost lăsată fără un plan clar de măsuri în condiții de criză.

În această ordine de idei, solicităm sprijinul organelor administrației publice centrale de specialitate, dar și al fiecărui membru al Forului Legislativ Suprem să inițieze și să constituie un grup de lucru pentru identificarea unui set de măsuri care va veni să acorde ajutor pentru operatorii economici din industria aviației, prin acordarea subvențiilor de către stat, facilități fiscale și ajustarea cadrul normativ pentru condiții de criză după practica altor țări”.

În aceeași ordine de idei, Air Moldova a venit cu o reacție în care precizează că: „Air Moldova luptă, în egală măsură, atât pentru a evita propriul faliment, cât și pentru a-și onora pe deplin obligațiunile față de pasagerii săi. Anume pentru a oferi pasagerilor posibilitatea de a efectua călătoriile anulate impuse de autoritățile locale și cele externe, începând cu data de 1 iulie, Air Moldova a relansat cursele regulate în condițiile permise, chiar dacă avioanele pleacă în cursă doar pe jumătate pline.

Astăzi, în presă au fost vehiculate anumite critici asupra modului în care Air Moldova administrează propriile curse. Mai mult decât atât, a fost adus drept exemplu modul de operare a curselor pe timp de criză efectuat de către o companie străină.

Tindem să menționăm, criticile prenotate au fost înaintate de persoane care sunt departe de industria aviației civile și probabil nu conștientizează efortul titanic care trebuie să-l depună astăzi o companie aeriană pentru a supraviețui.

Efortul Air Moldova este și mai semnificativ odată ce structurile guvernamentale, de la începutul pandemiei, nu au inițiat nici măcar o discuție asupra unui eventual sprijin al statului pentru aviația civilă aflată în stare muribundă.

La capitolul «exemple de gestionare a crizei», considerăm mai oportună menționarea practicii altor state, precum Germania sau România, care au acordat ajutor masiv propriilor companii aeriene, atât de stat cât și private. În consecință, aceste companii aeriene deja și-au început revenirea de la consecințele pandemice.

Air Moldova, pe de altă parte, a fost lăsată pe cont propriu să facă față sutelor de zboruri anulate și creșterii îndatorării față de mii de pasageri.

Air Moldova se află în această situație nu din cauza unei gestionări proaste, ci drept urmare a închiderii frontierelor și impunerii restricțiilor de călătorie pe întregul glob.

În așa condiții, managementul Air Moldova putea urma doar două scenarii:
# returnarea banilor la nu mai mult de 30 % din pasageri, după care, inevitabil, urma falimentul companiei;
# depunerea efortului maximal de a continua propria activitate și de a-și onora obligațiunile față de 100 % dintre pasageri, în pofida propriilor pierderi.

Cu siguranță, scenariul secund este cea mai optimă soluție și ne permite să manifestăm grijă față de toți pasagerii companiei Air Moldova, oferindu-le posibilitatea sa-și folosească biletele anulate până la sfârșitul anului 2021, modificând data zborului absolut gratuit.

Consideram cel puțin incorect ca o deputată din Parlamentul Republicii Moldova să-și permită să facă deschis promovarea unei companii străine, menționând denumirea acesteia în cadrul unei conferințe de presă (n.r. este vorba despre WizzAir). Corect ar fi să vină cu un proiect de lege în legislativ pentru susținerea sectorului economic în această perioadă dificilă pentru toată lumea.

În timp ce unii vin cu critici, Air Moldova continuă să realizeze o activitate corectă, își onorează obligațiile în deplină măsură față de bugetul de stat și față de pasageri efectuând zboruri și transportându-i în maximală siguranță.

Doar în ultimile trei luni, compania Air Moldova a procesat peste 50 000 de solicitări primite online și vom continua în același tempo în limitele premise dictate de pandemia COVID-19”.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente