Pandemia în Olanda: „Autoritățile sunt îngrijorate”

Olanda a fost una dintre țările care a întâlnit COVID-19 aparent fără frică. Chiar de la bun început, autoritățile olandeze au optat pentru dezvoltarea unei imunități colective. Adică populația mai tânără era lăsată să se infecteze pentru a dezvolta imunitate, chiar dacă Organizația Mondială a Sănătății a fost categoric împotriva acestei metode. Oamenii erau liberi să se plimbe, să lucreze, să învețe, cu condiția că se vor spăla cât mai des pe mâini și că vor păstra distanța socială. Însă, după ce numărul infectărilor a crescut, autoritățile au decis impunerea anumitor restricții.

Primul caz de infectare cu COVID-19 a fost înregistrat în Țările de Jos la 27 februarie, iar primul deces – la 6 martie. 

La începutul lunii martie au fost interzise toate evenimentele culturale și sportive la care se adună peste 100 de oameni. Orele de la universitate trec online până la sfârșitul lunii aprilie. Cu toate acestea, școlile rămân deschise, dar foarte puțin timp. Peste doar cinci zile sunt închise și grădinițele, școlile, cafenelele, sălile de sport și o parte din magazine. Sunt anulate și zborurile. La mijlocul lunii mai treptat sunt reduse unele restricții. Sunt redeschise saloanele de frumusețe, grădinițele și școlile. La începutul verii oamenii pot merge la o cafenea sau restaurant, doar cu condiția că și-au făcut rezervarea cu câteva zile înainte. 

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/296488115107021/?__xts__[0]=68.ARBnOjyJFgTZCVJTdA-3PZQ4oS8wpIzv00dDn1jY8F10LVRu8YtWYJVXBrtkkryP50BhKgd_6zYKA8aonSZYrjTpwufJ1DHNmJfhqRHjOzfa8HFlZaUqLbs9yktOto7ZUW68kUQ1Bvfj-y5dPjpIQT0WWDc9mbzKV_lq4I-kNadbx_l3izV07cwaRmCHCj7XrB2EsTBiZJEiU_-OFnIbkofltlfNrnTg603FoVt71mN5c7G03nM_tjTb-YOIPooZo2eGweNrxlHMztBKL0M6hLWz5dI5ZfCgB_AhSXWbM6h2kamYAF0qJBwxi7M-ceZlArDvVjcDhVfDnzkuJRXCfaTgrA&__tn__=-R

Totodată, începe și un val de testare în masă a tuturor celor care au simptome. Astfel, săptămânal, în Țările de Jos se fac peste 100 de mii de teste. „Dintre care 1% sunt pozitive”, spune Petru Terguță, stabilit în Amsterdam. 

Însă, în momentul în care mai multe țări au anulat o serie de restricții și și-au deschis hotarele, situația în Olanda s-a înrăutățit și numărul zilnic de infectări a început să crească. „Acum autoritățile sunt îngrijorate de pornirea unui nou val de infectare și de aceea, din 5 august oamenii trebuie să poarte măști de protecție nu doar în transportul public, dar și în locurile aglomerate, unde întâlnești mulți turiști”, ne spune Petru. Cei care nu respectă această restricție vor fi impuși să plătească o amendă de 95 de euro. Până în acest moment, în Olanda, care are o populație de peste 17 mln de locuitori, au fost înregistrate 59.194 de cazuri de infectare, dintre care 6.157 de oameni au decedat.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.