(foto) Protest la Ambasada Republicii Belarus la Chișinău. Mai mulți tineri au manifestat împotriva violențelor de după alegerile prezidențiale

Mai mulți tineri din Platforma DA și din Partidul Acțiune și Solidaritate au pichetat, ieri, Ambasada Republicii Belarus de la Chișinău, manifestând împotriva reprimării protestelor cu mii de oameni, în mare majoritate tineri, arestați la Minsk, Brest, Gomel și Grodno și în alte orașe mari, în urma alegerilor prezidențiale de pe 9 august.

Foto: Facebook/ Platforma DA

Tinerii care au pichetat Ambasada Republicii Belarus de la Chișinău au declarat că „sunt solidari cu belorușii care își revendică drepturile și apără democrația”.

Ei au reamintit că doar Vladimir Putin, Xi Jinping și Igor Dodon l-au felicitat pe Alexandr Lukașenko cu ocazia „victoriei” în alegerile prezidențiale.

Protest la Ambasada Belarusului de la Chișinău / Sursa:Facebook/ PAS Youth
Protest la Ambasada Belorusă de la Chișinău / Sursa:Facebook/ Platforma DA
Protest la Ambasada Belorusă de la Chișinău / Sursa:Facebook/ Platforma DA
Protest la Ambasada Belorusă de la Chișinău / Sursa:Facebook/Platforma DA

Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, a câştigat al şaselea mandat de preşedinte, obţinând 80,23% din totalul voturilor, potrivit rezultatelor oficiale. Principalul său contracandidat, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 9,9 % din voturi. Sondajele independente sugerau că Tihanovskaia a obţinut 71% de voturi, în timp ce Lukaşenko doar 10%.

Niciuna dintre cifre nu a putut fi verificată în mod independent. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu a trimis observatori la votul de duminică din cauza lipsei unei invitaţii trimise la timp.

Mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Germania, au criticat alegerile în timp ce doi dintre principalii contestatari ai lui Lukaşenko, inclusiv soţul lui Tihanovskaia, au fost încarceraţi în perioada premergătoare votului.

De cealaltă parte, Svetlana Tihanovskaya a anunțat că se consideră câștigătoarea alegerilor. Potrivit ei, echipa sa de campanie deține informațiile „veridice” privind numărul de voturi și susține că poate demonstra toate încălcările. „Nu recunoaștem rezultatele oficiale ale alegerilor. Am văzut procesele verbale reale. Îi îndemnăm pe cei care cred că votul lor a fost furat să nu tacă”, a spus Tihanovskaya, care a menționat că i-a transmis lui Lukașenko intenția de a se întâlni, pentru evitarea unor conflicte ulterioare.

În Minsk, forțele de securitate au folosit grenade cu zgomot pentru a suprima protestele care au izbucnit după aunțarea rezultatelor exit-poll-ului oficial. La rândul lor, protestatarii au început să ridice baricade din containere de gunoi,Mai multe imagini video publicate pe internet arată mii de oameni ieșiți în stradă după încheierea scrutinului electoral. Oamenii din toată țara au ieșit la mitinguri spontane, scandând sloganuri împotriva actualului președinte, Alexandr Lukașenko: „Pleacă!”.

ONG-ul „Vesna” a raportat că un tânăr a suferit un traumatism cranian fatal după ce a fost lovit de un vehicul în centrul oraşului Minsk, în timpul protestelor. În Belarus au fost arestate cel puţin 300 de persoane implicate în manifestaţii, dintre care 152 la Minsk.

Totodată, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (EFJ) a denunţat arestarea „a cel puţin 19 jurnalişti, pe unii cu violenţă”, în timpul acoperirii informative a alegerilor prezidenţiale din Belarus şi a protestelor desfăşurate duminică în această ţară.

În seara zilei de 10 august, echipa Svetlanei Tihanovskaia a anunțat dispariția acesteia, după o vizită la Comisia Electorală Centrală din Belarus. După mai multe ore, Tihanovskaia a ieșit la legătură, însă nu a dezvăluit locul unde se află,

Ulterior, ministrul de externe lituanian, Linas Linkevicius, a anunțat că aceasta „este în siguranță și se află acum în Lituania”.

Ieri, președintele Igor Dodon l-a felicitat pe Alexandr Lukașenko, cu ocazia celei de-a șase victorii la alegerile prezidențiale, desfășurate duminică.


Pub