23:22:12 19.04.2024
Stiri

UPDATE // Funcționarul de la Primăria Chișinău cu peste 65 de MII de lei pe lună și pensie de 9,5 mii: Eugeniu Axientiev a fost DEMIS

Actualitate 11.08.2020 12:24 Vizualizări5233 Autor: Ziarul National
UPDATE // Funcționarul de la Primăria Chișinău cu peste 65 de MII de lei pe lună și pensie de 9,5 mii: Eugeniu Axientiev a fost DEMIS Noi


UPDATE // Șeful întreprinderii municipale „Regia Autosalubritate”, Eugeniu Axientiev, a fost demis astăzi de către Consiliul Municipal Chișinău, iar primarul capitalei, Ion Ceban, a fost obligat să numească un interimar la conducerea acesteia, până la organizarea unui concurs de ocupare a funcției, care să fie neapărat o persoană din cadrul întreprinderii, cu o experiență de cel puțin patru ani în domeniu.

UPDATE // Consiliera municipală din partea Partidului Liberal, Veronica Herța, a declarat că administrația capitalei ar încerca să „scape” de Eugeniu Axientiev, pentru ca funcția respectivă să fie ocupată de o persoană „apropiată socialiștilor”, ca, într-un final, întreprinderea municipală să ajungă pe mâna lui Igor Ceaika, fiul fostului procuror al Federației Ruse, partener de afaceri cu familia lui Igor Dodon, inclusiv în domeniul prelucrării deșeurilor.

Colegul ei, Ion Cebanu, a afirmat că, în cazul incendiului de la Țânțăreni, Axientiev ar fi chemat autospecialele la ora 11.00, dar acestea au fost trimise abia peste „cinci-șase ore”, ceea ce pare a fi „un boicot”.

Veronica Herța a propus ca interimatul conducerii „Regiei Autosalubritate” să fie preluat de o persoană din cadrul întreprinderii, cu o experiență de cel puțin patru ani în domeniu.

************************************

Șeful întreprinderii municipale „Regia Autosalubritate”, Eugeniu Axientiev, ar putea fi demis astăzi de către consilierii municipali din Chișinău, la solicitarea primarului capitalei, Ion Ceban.

Ceban a declarat, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC), că grupul de lucru care a examinat activitatea lui Eugeniu Axentiev, după incendiul de proporții de la gunoiștea de la Țânțăreni, ar fi stabilit „neglijență în serviciu, neprofesionalism, abuz de putere”.

Primarul a exemplificat prin nereguli care s-ar referi la servicii de autospălătorie oferite unor persoane juridice „în mod dubios”, procurarea de piese de schimb folosite în alte scopuri, angajații de la gunoiștea din Țânțăreni ar fi fost impuși să lucreze la Axentiev acasă etc.

Ceban a adăugat că va cere organelor de drept să verifice aceste informații, inclusiv faptul că șeful întreprinderii municipale „Regia Autosalubritate” și-ar fi atribuit ilegal prime, încasând lunar până la 65 de mii de lei, în condițiile în care salariul său este de 12 mii de lei.

„În anul 2019, Axentiev a ridicat un salariu de circa 750 de mii de lei, salariul lunar fiind de 62 - 63 - 64 de mii de lei. Aceste acțiuni s-au desfășurat ilegal. Dumealui singur și-a atribuit astfel de prime, când salariul de funcțiue este de 12 mii de lei. (...) Avem toate temeiurile legale să solicităm suportul pentru demisia lui Axentiev, interimatul îl va asigura dl Vulpe”, a declarat Ceban la ședința CMC, anunțând că Axentiev a plecat în concediu medical începând de astăzi.

Menționăm că, potrivit declarației de avere a lui Eugeniu Axentiev din anul 2019, acesta a încasat un salariu de 786 760 de lei sau câte 65,5 mii de lei lunar. De asemenea, Axentiev încasează o pensie de 9,5 mii de lei pe lună și deține numeroase bunuri, inclusiv terenuri agricole și extravilane, casă de locuit, vilă, apartament, trei garaje etc.

Anterior, Eugeniu Axentiev s-a arătat „surprins” de faptul că primarul Ceban i-a solicitat demisia, afirmând că nimeni nu i-a prezentat niciun argument care ar fi fundamentat această cerere. De asemenea, Axentiev a respins acuzațiile care i-au fost aduse.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md