image
Sursa foto: Agrobiznes.md

O fracțiune cere convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului; Propun declararea stării de urgență în agricultură

Fracțiunea Platformei DA propune convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului pentru a adopta câteva decizii importante, printre care și declararea stării de urgență în sectorul agricol, afectat de o secetă fără precedent.

Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari a anunțat că a informat toți deputații privind demararea procedurii convocării ședinței extraordinare a Parlamentului.

„Pentru agricultori acum contează fiecare zi! Se apropie timpul semănatului și a plăților, însă foarte mulți fermieri nu dispun nici măcar de producția necesară pentru a achita oamenilor plata de arendă. Pentru mâine fermierii din mai multe raioane anunță un protest” a menționat Alexandru Slusari.

Autorii inițiativei propun adoptarea unei decizii privind declararea stării de urgență în domeniul agriculturii, deblocarea eliberării Certificatelor de forță majoră, alocarea a cel puțin 500 milioane de lei pentru compensarea cheltuielilor pe care le-au făcut fermierii pentru culturile de prima grupă și lansarea unei adresări către partenerii externi după ajutor

„E nevoie de intervenția promptă a Parlamentului. Chem toți deputații la responsabilitate față de această ramură de importanță strategică a economiei. Rog pe cei plecați să reveniți cât mai urgent în țară. Deputații din Platforma DA suntem gata să ne convocăm în această săptămână” a mai spus Alexandru Slusari.

Amintim că azi și șeful statului Igor Dodon a anunțat că sectorul agricol din RM se confruntă cu o secetă fără precedent și că Guvernul planifică să solicite un credit de urgență de la Banca Mondială. Marți, 11 august, agricultorii din centrul și sud-estul RM vor ieși la un protest nemulțumiți că Guvernul a ignorat revendicările acestora. În timp ce Guvernul anunță că va oferi câte 1000 de lei pentru un ha de culturi de prima grupă compromis de secetă, fermierii solicită un suport de 3000 lei/ha. Totodată ei cer declararea stării de urgență în agricultură.

Precizăm că miercuri va avea loc ședința Consiliului Suprem de Securitate la care va fi discutată situația din domeniul agricol.

Noutăţile partenerilor

comentarii: