Accidentul din Ștefan-Vodă: Un băiat de 18 ani din Audi și o femeie lovită pe acostament, se zbat între viață și moarte

Din cele 13 persoane rănite în accidentul din dimineața zilei de duminică, 9 august 2020, care a avut loc la Răscăieți, Ștefan Vodă, două sunt în comă și se zbat între viață și moarte la spitalul raional Ștefan Vodă.

Foto: INSP

Este vorba despre un băiat de 18 ani, unul dintre cei trei pasageri din automobilul Audi, condus de un șofer beat și o femeie de 47 de ani, care se deplasa pe acostament în momentul producerii accidentului.

„În urma accidentului la spitalul Ștefan-Vodă au fost transportați 13 răniți. Dintre aceștia, trei au rămas internați în stare gravă, a declarat pentru UNIMEDIA vicedirectorul spitalului raional Ștefan-Vodă, Anatol Gorilă.

Doctorul ne-a spus că adolescentul de 18 ani se află în comă de gradul II, fiind conectat la aparatul de respirație artificială.

Femeia de 47 de ani este, de asemenea, internată în secția reanimare în comă de gradul I.

O a treia persoană rănită grav, pasageră a microbuzului răsturnat, a fost stabilizată și transferată din secția reanimare în secția chirurgie-traumatologie, unde urmează să suporte o intervenție chirurgicală, a declarat pentru UNIMEDIA doctorul Anatol Gorilă.

Amintim că duminică dimineața, la Ștefan-Vodă un șofer în stare de ebrietate, aflat la volanul unei mașini înmatriculate în Elveția, a provocat un accident în lanț, avariind un microbuz de rută și o altă mașină care circula regulamentar pe sens opus. În consecință, 13 persoane, dintre care și un pieton, au suferit traumatisme.

Poliția a anunțat că șoferul automobilului Audi, care s-ar face vinovat de producerea accidentului, a fost reținut pentru 72 de ore, la scurt timp după producerea accidentului.


Pub