Momentul care a devenit viral pe internet. Cu cine a refuzat Messi să dea mâna după meciul cu Napoli

Leo Messi nu a fost tocmai fericit după finalul meciului cu italienii. O fază cu starul argentinian în prim plan la finalul partidei cu Napoli a devenit rapid virală pe internet, scrie Digisport.ro.

Foto: Getty Images

După ce Barcelona a obținut calificarea în sferturi, unde o va întâlni pe Bayern, Messi a refuzat să dea mâna cu cineva. Mai multe postări de pe social media spun că ar fi vorba despre Kostas Manolas, fundașul lui Napoli și ”coșmarul” Barcelonei de acum doi ani, de pe vremea când grecul evolua la AS Roma.

O altă variantă ar fi că Messi a refuzat să dea mâna cu arbitrul partidei, Cuneyt Cakir, sau cu unul dintre asistenții săi, având în vedere că se poate vedea un ceas pe mâna respectivului. Mai mult, Messi pare să-i fi reproșat ceva acestuia. La sfârșit, argentinianul nu a comentat faza care a fost răspândită pe social media, dar fanii speculează.

Programul sferturilor de finală din Liga Campionilor

  • Atalanta - Paris Saint-Germain - miercuri, 12 august, ora 22:00 (Estadio da Luz)
  • RB Leipzig - Atletico Madrid - joi, 13 august, ora 22:00 (Estadio Jose Alvalade)
  • Barcelona - Bayern - vineri, 14 august, ora 22:00 (Estadio da Luz)
  • Manchester City - Olympique Lyon - sâmbătă, 15 august, ora 22:00 (Estadio Jose Alvalade)

Programul semifinalelor din Liga Campionilor

  • Manchester City / Olympique Lyon - Barcelona / Bayern - miercuri, 19 august, ora 22:00 (Estadio Jose Alvalade)
  • RB Leipzig / Atletico Madrid - Atalanta / Paris-Saint Germain - marți, 18 august, ora 22:00 (Estadio da Luz)

Finala Ligii Campionilor:

  • Câștigătoarea semifinalei 2 - câștigătoarea semifinalei 1 - duminică, 23 august, ora 22:00 (Estadio da Luz)


Pub