Reacția lui Renato Usatîi la gestul indecent al președintelui raionului Fălești: Sper că după anticipate astfel de specimene ca el să dispară, la fel ca și raioanele, care au fost create nu pentru oameni, ci pentru pofte politice

by D M
Distribuiti mai departe...

Primarul municipiului Bălți și liderul partidului politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi a venit cu o replică la gestul indecent al președintelui raionului Fălești, Sergiu Fântână. Usatîi l-a făcut „cioban și idiot” pe șeful executivului de la Fălești, care a arătat duminică, 9 august, degetul mijlociu membrilor PN, care au demarat campania „Claxonează dacă ești contra lui Dodon”. Sergiu Fântână a menționat că ținta  mesajului non-verbal a fost atât primarului de Bălți, cât și membrilor Partidului Nostru. 

“Din păcate nu am văzut această știre. Îmi pare rău de un lucru că ciobani și idioți ca Fântână avem foarte mulți. Sper că după anticipate astfel de specimene ca el să dispară. De asemenea și raioanele, pentru că ele au fost create nu pentru oameni, ci pentru pofte politice, a precizat Renato Usatîi”, pentru NordNews.

Potrivit martorilor oculari, dar și imaginilor care au fost expediate pe adresa redacției nordnews.md, Sergiu Fântână s-ar fi deplasat în automobilul de serviciu de la Bălți spre Fălești. Acesta venea de la o adunare de partid organizată de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la Bălți.

Pe șoseau de centură, în apropiere de satul Răuțel, raionul Fălești, acolo unde locuiește alesul raional, simpatizanții și membrii  Partidului Nostru (PN) înarmați cu pancarte i-au îndemnat pe șoferi să claxoneze, dacă nu îl susțin pe președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Fântână trecând pe lângă ei, în loc să claxonexe, dacă este împotriva liderului de la Condrița, a arătat degetul mijlociu.

Contacta telefonic acesta a declarat pentru reporterul nordnews.md, că gestul a fost destinat atât primarului de Bălți, Renato Usatîi, cât și membrilor PN, care au ținut în mână pancartele.

“Nu vreau să comentez acest gest. Mai degrabă acesta a fost  destinat primarului, bineînțeles dacă era acolo. Sunt contra la ceea ce fac cei de la Partidul Nostru.

-E de bon ton, ca un președinte de raion aflat la volanul automobilului de serviciu să arate un gest indecent?

Nu vreau să comentez. Am fost la volan, ce le-am arătat a fost în semn de protest”, a declarat Sergiu Fântână.

De precizat că nu este prima dată când reprezentanții PSRM dau dovadă de un comportament grosolan, în mod special cu jurnaliștii. Mai exact, deputatul PSRM, Anatolie Labuneț, a înjurat la începutul lunii iulie reporterul TV8, după ce a fost întrebat cum comentează acuzațiile făcute de cei din „Pro Moldova” care au anunțat că după ce a părăsit PSRM, Ștefan Gațcan ar fi fost urmărit și amenințat de socialiștii Vlad Bătrâncea și Corneliu Furculiță.

Detalii: VIDEO / Jurnalist, înjurat de un deputat PSRM: „De ce Bătrâncea și Furculiță îl urmăreau pe Gațcan?” – „Dumneavoastră nu-mi f***ți capul”

Un alt caz a avut loc în mun.Bălți când Igor Dolința, soțul deputatului socialist Ala Dolința,a trimis la „origini” jurnaliștii portalului de știri NordNews.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...