(video) „A durat 32 de ani, dar mi-am găsit în sfârșit fiul răpit”. Momentul în care o mamă din China își regăsește copilul

Li Jingzhi, o mamă din China, a petrecut mai bine de trei decenii căutându-și fiul care a fost răpit în 1988 și vândut apoi unei familii fără copii. În luna mai, când aproape că renunțase la speranța de a-l mai vedea vreodată pe Mao Yin, femeia l-a regăsit.

Foto: AFP/Getty Images

Drama chinezoaicei, prezentată de BBC, a început pe când fiul ei avea doi ani și opt luni. Într-o zi, băiatul a fost luat de la grădiniță de tatăl său, Mao Zhenjing. Pe drumul spre casă, cei doi s-au oprit în fața unui hotel pentru a cumpăra o apă. În doar câteva secunde, cât timp Mao Zhenjing a întors privirea, copilul a dispărut. Mama băiatului și-a abandonat slujba și și-a concentrat toate puterile pentru găsirea lui Mao Yin, căruia i se mai spunea Jia Jia. Ea a fost sprijinită total de soțul său, care a renunțat și el la serviciu.

Li Jingzhi și Mao Zhenjing au printat peste 100.000 de pliante cu poza copilului și le-au distribuit pe străzi. Cei doi și-au căutat băiatul în zece provincii ale Chinei, dar demersul lor nu a avut niciun succes.

Li Jingzhi și Mao Zhenjing au printat peste 100.000 de pliante cu poza copilului și le-au distribuit pe străzi / Sursa:BBC

Mao Yin era singurul ei copil - în acea perioadă, era în vigoare legea chineză privind un singur copil în familie.

De-a lungul anilor, pentru a-l găsi pe Mao Yin, Li Jingzhi și soțul său au apărut chiar și la show-uri de televiziune. Ba mai mult, în 2007, cei doi au lansat o campanie numită „Baby Come Back Home”, care a ajutat la recuperarea a 29 de copii răpiți, relatează BBC.

Li Jingzhi și Mao Yin / Sursa:BBC

În cele din urmă, în luna aprilie a acestui an, a fost găsit și Mao Yin. Acesta fusese vândut cu 6.000 de yuani (n.red. – 690 de lire sterline / 840 de dolari americani în banii de astăzi) unui cuplu fără copii din provincia Sichuan, la un an după ce a fost răpit. El a fost descoperit cu ajutorul unui indiciu despre care autoritățile chineze au spus că are legătură cu sistemul de recunoaștere facială.

Un test ADN a arătat că bărbatul, care acum se numea Gu Ningning, este într-adevăr Mao Yin. O revedere transmisă în direct Acum trei luni, după 32 de ani, Li Jingzhi și-a văzut din nou copilul. Bărbat în toată firea, căsătorit, Mao Yin conduce o afacere de decorațiuni interioare.

Li Jingzhi și Mao Yin / Sursa:BBC

„Înainte de întâlnire, îmi făceam foarte multe griji. Mă gândeam că poate nu m-ar recunoaște sau nu m-ar accepta. Poate că în inima lui m-a uitat. Mă temeam foarte mult că atunci când voi merge să-mi îmbrățișez fiul, el nu ar accepta acest lucru. Am simțit că este posibil să fiu rănită dacă fiul meu, pe care îl căutasem 32 de ani, nu ar accepta dragostea și îmbrățișarea mea”. Li Jingzhi, mama lui Mao Yin: Revederea lui Mao Yin cu mama și cu tatăl său a fost transmisă în direct de televiziunea Centrală Chineză (CCTV). Imediat ce a văzut-o pe care i-a dat viață, bărbatul a strigat „Mama!” și a alergat în brațele lui Li Jingzhi.

„Acesta era exact modul în care obișnuia să alerge spre mine când era copil”, a declarat femeia. După ce și-a revăzut părinții Mao Yin a petrecut o lună alături de mama și de tatăl său.

În acest timp, Li Jingzhi și fiul s-au uitat la fotografii vechi, în speranța că acestea îi vor trezi bărbatului amintiri despre primii săi ani de viață. Din păcate, Mao Yin nu și-a amintit nimic despre ceea ce i s-a întâmplat înainte de vârsta de patru ani, când a mers să locuiască cu părinții săi adoptivi.

sursa: Libertatea.ro.


Pub