Cine va câștiga alegerile în SUA? Predicția unui profesor de istorie, care din 1984 încoace nu a dat greș niciodată

Allan Lichtman, un profesor de istorie care a prezis corect câștigătorul fiecărei curse prezidențiale de la victoria realegerii lui Ronald Reagan, în 1984, spune că Donald Trump va pierde în acest an fotoliul de la Casa Albă, scrie CNN.

Foto: Associated Press/Patrick Semansky

Allan Lichtman a prezis corect câştigătorul fiecărei curse prezidenţiale din 1984, folosind sistemul său de „13 chei”.

Trebuie menţionat însă că, în 2000, profesorul a spus că Al Gore va câştiga alegerile. Deşi Gore a câştigat votul popular, în cele din urmă a pierdut preşedinţia în faţa lui George W. Bush, după ce Curtea Supremă a decis să oprească numărarea voturilor electorale din Florida.

Tot el, a prezis în urmă cu patru ani victoria lui Donald Trump, într-un moment în care Hillary Clinton era considerată favorită.

„Cheile prezic că Donald Trump va pierde Casa Albă anul acesta”, a declarat, pentru sursa citată, Allan Lichtman.

Profesorul îşi bazează predicţia pe un model „13 chei”, un sistem care include factori precum economia, tulburările sociale şi scandalurile, precum şi carisma candidaţilor. „Secretul este să fii cu ochii pe imaginea de ansamblu a puterii şi performanţelor. Şi să nu acorzi nicio atenţie sondajelor, urcuşurilor şi coborâşurilor zilnice ale campaniei. Ăsta este indicatorul principal, imaginea de ansamblu”, a explicat Lichtman.

Deşi Lichtman prezice alegeri începând cu 1982, el a explicat că încă simte aceeaşi presiune la fiecare patru ani: „Am 73 de ani. Dar de fiecare dată am fluturi în stomac”.

Cele 13 „chei” ale algoritmului lui Allan Lichtman

1. La alegerile „de la mijlocul mandatului” (alegerile pentru reînnoirea unei părți a Congresului, care au loc la doi ani de la alegerea președintelui SUA - n.r.), partidul respectivului candidat câștigă mai multe locuri în Camera Reprezentanților decât la precedentul scrutin.

2. Nu are competitori redutabili în cursa pentru obținerea nominalizării din partea partidului.

3. Președintele în exercițiu provine din partidul candidatului.

4. Nu există un al treilea partid sau o campanie independentă semnificativă.

5. Economia, pe termen scurt, nu este în recesiune în timpul campaniei electorale.

6. Creșterea economică pe cap de locuitor în timpul mandatului (președintelui în exercițiu) este aceeași sau mai mare decât media creșterii economice din precedentele două mandate.

7. Administrația în exercițiu face schimbări majore în politica internă.

8. Nu sunt proteste sociale semnificative în timpul mandatului actualului președinte.

9. Administrația în exercițiu nu este marcată de vreun scandal major.

10. Actuala administrație nu face greșeli majore în politica militară și cea externă.

11. Administrația în exercițiu are un succes major în politica militară sau cea externă.

12. Candidatul are carismă sau este un erou național.

13. Contracandidatul său nu este carismatic sau un erou național.


Pub