image
Sursa foto: Facebook.com

Averea lui Mark Zuckerberg a depășit 100 de miliarde de dolari; Cine se mai află în clubul celor care au depășit acest prag

Averea netă a lui Mark Zuckerberg a depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari, după ce acţiunile Facebook au atins un nivel ridicat în urma lansării noii funcţii video, Reels, care concurează cu aplicaţia video TikTok a companiei chineze ByteDance, informează Agerpres.

Mark Zuckerberg, în vârstă de 36 de ani, deţine 13% din Facebook şi se alătură altor giganţi din domeniul tehnologiei - Jeff Bezos şi Bill Gates - singurii din lume cu averi de peste 100 de miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg Billionaires.

Acţiunile celor mai mari companii de tehnologie din SUA au înregistrat anul acesta creşteri semnificative la Bursa de la New York, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), care a dus la extinderea activităţilor online.

În 2020, averea lui Mark Zuckerberg a crescut cu aproximativ 22 de miliarde de dolari.

Giganții IT&C americani valorează la un loc cât 30% din PIB-ul SUA

În prezent, cele mai mari cinci companii de tehnologie din SUA - Apple, Amazon, Alphabet, Facebook şi Microsoft - au valori de piaţă echivalente cu aproximativ 30% din PIB-ul SUA, aproape dublu faţă de cât aveau la finalul lui 2018.

Recent, Facebook a anunţat că în primele şase luni din acest an a câştigat 10,081 miliarde de dolari, aproape dublu faţă de perioada similară din 2019, cu un avans clar al afacerilor, în pofida crizei provocate de pandemie.

Măsurile de izolare impuse în mare parte a lumii au ajutat Facebook să atragă mai multe persoane şi au făcut ca numărul de utilizatori zilnici activi să urce cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,79 miliarde. În iunie, reţeaua de socializare avea 2,7 miliarde de utilizatori lunari activi, în creştere tot cu 12%.

În total, circa 3,14 miliarde de persoane utilizează lunar cel puţin unul dintre principalele produse ale companiei, care în afară de Facebook includ Instagram, WhatsApp şi Messenger.

Noutăţile partenerilor

comentarii: