Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Rusia a înregistrat 5.267 de…

Rusia a înregistrat 5.267 de cazuri noi de COVID-19 şi 116 de decese, în ultimele 24 de ore

Rusia a raportat 5.267 de cazuri noi de COVID-19 şi 116 de decese provocate de această boală în ultimele 24 de ore, care au ridicat bilanţul total al infectărilor cu noul coronavirus la 871.894 şi pe cel al victimelor la 14.606, relatează joi EFE, citat de Agerpres.

Potrivit autorităţilor sanitare din această ţară, noile cazuri au fost detectate în 85 de regiuni ale Rusiei.

De asemenea, la Moscova, epicentrul cazurilor de COVID-19 din Rusia, a fost înregistrat cel mai mare număr de contagieri noi – 684 într-o singură zi.

Autorităţile din capitala rusă au respins însă posibilitatea de a impune o nouă stare de carantină în oraş, subliniind că vârful epidemiei a fost depăşit deja de câteva luni.

Potrivit Primăriei Moscovei, noile cazuri zilnice din capitală vor oscila între 500 şi 800 până la apariţia vaccinului împotriva noului coronavirus.

Surse din primăria moscovită au afirmat că situaţia sanitară este sub control, dar au precizat că reducerea la zero a cazurilor de COVID-19 în împrejurările actualele este o misiune imposibilă, având în vedere fluxurile mari de persoane care tranzitează capitala rusă.

Rusia ocupă în prezent locul al patrulea în clasamentul celor mai grav afectate ţări din lume prin prisma numărului de infectări confirmate cu SARS-CoV-2, după Statele Unite, Brazilia şi India.

Sursa: Agerpres