fbpx

video | Fericirea lor a apărut chiar în timpul exploziilor. Doi tineri din Beirut au devenit părinți când totul în jur se dărâma

Pentru doi tineri din Beirut exploziile de marți au devenit nu doar motiv de frică, ci și de bucurie. În timpul deflagrațiilor, aceștia au devenit părinți, iar bebelușul este sănătos și se simte bine.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tatăl se afla în salonul de spital alături de soția sa, aflată în travaliu, a povestit el jurnaliștilor de la BBC. În timp ce doctorii îi acordau tot ajutorul necesar și o pregăteau pentru apariția copilului, bărbatul filma ce se întâmplă în jur și a reușit să surprindă momentul în care geamurile s-au spart și bucățile de sticlă s-au împrăștiat în jur.

El a relatat pentru CNN că totul a avut loc în cel mult 20 de secunde, timp în care s-a auzit un sunet puternic, iar obiectele care se aflau în jur au fost zguduite. Imediat, el și-a scos soția din încăperea acoperită de cioburi, iar apoi a ajutat medicii care se aflau acolo să se ridice.

Se pare că piciul s-a născut în cămașă, deoarece nu a avut de suferit în urma calvarului care s-a întâmplat când a venit pe lume. Atât el, cât și mama sa sunt sănătoși și se simt bine.

Articole asemănătoare

Back to top button