Moldoveanul Igor Picușciac, desemnat cel mai bun antrenor al sezonului 2019/2020 în Armenia

Tehnicianul moldovean al echipei Noah, Igor Picușciac, în vârstă de 37 de ani, a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului 2019/2020 în Armenia, anunță Federația Moldovenească de Fotbal.

Foto: FMF

Într-un sondaj realizat de Federația de Fotbal din Armenia, Igor Picușciac a câștigat detașat, cu 119 puncte acumulate, obținând 35 de puncte mai mult decât fostul selecționer al Armeniei, Armen Gulbudaghianț, clasat al doilea.

Potrivit moldfootbal.com, Igor Picușciac a câștigat, anul acesta, Cupa Armeniei cu formația Noah și s-a clasat pe locul 2 în campionat. El a realizat aceste performanțe având în staful tehnic alți 3 moldoveni: Vadim Boreț, Oleg Bejenari și Alexandru Melenciuc. La formația antrenată de Picușciac joacă moldoveanul Dan Spătaru.

Anterior, Igor Picușciac a evoluat pentru clubul Sheriff Tiraspol. Între 2009 și iunie 2015 a jucat la FC Krasnodar și Amkar Perm.

Picușceac a marcat primul său gol la națională în înfrângerea cu 2-1, în fața Israelului, din Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010. Acesta este și cel mai rapid gol marcat vreodată de naționala Moldovei, fiind înscris în secunda 43 a meciului.


Pub