(video 18+) În saci din polietilenă și sicrie închise ermetic. Cum sunt petrecuți pe ultimul drum răposații care au murit de Covid, în stânga Nistrului

În saci din polietilenă și sicrie închise ermetic, fără ca rudele să-și poată lua rămas bun. Așa sunt petrecuți pe ultimul drum răposații care au murit de Covid, în regiunea transnistreană. Într-un reportaj realizat de mvdpmr, sunt prezentate procedurile la care este supus corpul neînsuflețit al persoanelor care au decedat din cauza infecției cu noul coronavirus, până să fie înmormântate. Atenție, urmează imagini video cu un puternic impact emoțional.

Morga Spitalului raional din Slobozia, din stânga Nistrului, este locul unde sunt aduse corpurile neînsuflețite ale răposaților diagnosticați cu Covid-19, în regiunea transnistreană. Încăperea, în care de mulți ani nu s-a mai făcut reparație, a fost inițial prevăzută pentru persoanele decedate din cauza unor boli contagioase. Pe timp de pandemie, aici se regăsesc doar corpurile pacienților care au decedat în urma complicațiilor provocate de noul virus, ambalate în saci ermetici.

Răposații nu sunt supuși procedurii de autopsie nici pe loc, nici la Chișinău. Corpul neînsuflețit este învelit într-un cearșaf îmbibat cu soluție cu clor, iar apoi, într-un sac din polietilenă.

Când rudele răposatului sunt pregătite pentru ceremonia de înmormântare, angajații de la morgă transportă sicriul închis ermetic, în care se află decedatul, până la cimitir. În cazul în care apropiații doresc să își ia rămas bun de la răposat, personalul medical permite acest lucru, însă doar la o distanță de 1,5-2 metri de la sicriu. Deschiderea ulterioară a sicriului este interzisă.

„În cele mai multe cazuri, rudele răposaților sunt șocate că nu își pot lua rămas bun pentru ultima oară. Acest fapt le întristează nespus de mult”, relatează angajații de la morgă.

Bilanțul deceselor provocate de infecțiaCovid-19 a ajuns la 823 în Republica Moldova, de la începutul pandemiei. Doar în ultimele 24 de ore, în țară au murit 13 persoane, răpuse de coronavirus.


Pub