19:09:35 28.03.2024
Stiri

Precizările CEC vizavi de numărul anunțat al alegătorilor: „Compararea datelor oficiale deținute de CEC și ASP, pe de o parte, și Biroul Național de Statistică, pe de altă parte, este una irelevantă”

Actualitate 05.08.2020 12:52 Vizualizări1175 Autor: Ziarul National
Precizările CEC vizavi de numărul anunțat al alegătorilor: „Compararea datelor oficiale deținute de CEC și ASP, pe de o parte, și Biroul Național de Statistică, pe de altă parte, este una irelevantă”


Datele oficiale deținute de către Agenția Servicii Publice și Biroul Național de Statistică nu au nicio relevanță atunci când sunt comparate cu referire la numărul de alegători din R. Moldova, susține Comisia Electorală Centrală (CEC). De asemenea, instituția respinge insinuările potrivit cărora cifrele care reflectă numărul alegătorilor pot fi utilizate ca instrument de falsificare a scrutinului prezidențial.

„Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) deținut de Comisia Electorală Centrală (CEC) reprezintă un sistem informațional cu datele despre toți cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova. RSA este interconectat cu Registrul de Stat al Populației deținut de Agenția Servicii Publice (ASP) și se actualizează permanent în baza celui din urmă. Aceste informații au valoare juridică și stau la baza elaborării listelor electorale întocmite pentru toate tipurile de alegeri”, explică CEC într-un comunicat de presă.

Potrivit instituției, „compararea datelor oficiale deținute de CEC și ASP, pe de o parte, și Biroul Național de Statistică, pe de altă parte, este una irelevantă, în contextul în care instrumentele statistice aplicate de ultima pentru stabilirea numărului de cetățeni fac trimitere la rezultatele recensământului din anul 1989”.

CITIȚI și TABEL // R. Moldova: Câți alegători erau înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor pe 1 iulie 2020

„În acest context, aceste date poartă un caracter estimativ, având la bază evidența numerică și, în consecință, fiind fără acoperire juridică. Totodată, RSA NU permite introducerea manuală a persoanelor, crearea de identități sau IDNP-uri, toate operațiunile efectuate în sistem sunt înregistrate și verificate. În toate cazurile, datele personale se introduc în Registru fără intervenția umană, prin intermediul modulului de import al datelor din Registrul de Stat al Populației”, explică CEC diferența mai mare dintre numărul de alegători din RSA și cel al populației anunțat de BNS.

Potrivit autorității electorale centrale, RSA conține și informații despre cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care domiciliază în localitățile din stânga Nistrului, iar creșterea numărului de alegători din Transnistria este datorată „documentării populației din acest teritoriu”.

„Respingem insinuările potrivit cărora cifrele care reflectă numărul alegătorilor pot fi utilizate ca instrument de falsificare a scrutinului prezidențial. Aceste acuzații nefondate aduse Comisiei le percepem ca fiind încercări de a reduce din credibilitatea procesului electoral în preajma unui nou scrutin”, cităm din același comunicat.

Amintim că Asociația „Promo-LEX”, care a analizat datele privind numărul total al alegătorilor înscriși în RSA pe 1 iulie 2020, a stabilit că numărul total al alegătorilor din Republica Moldova a scăzut în premieră, chiar dacă nesemnificativ, din 2014 încoace, în schimb a crescut numărul de alegători din regiunea transnistreană, dar și al celor fără domiciliu, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării.

„Comparativ cu perioadele anterioare, pentru prima dată după 2014 se constată o diminuare, fie și nesemnificativă (doar cu 20) a numărului de alegători. Această stopare a creșterii se pare că se datorează micșorării numărului de alegători înregistrați la o adresă de domiciliu/reședință pe teritoriul Republicii Moldova controlat de autoritățile constituționale. De cealaltă parte, se atestă creșterea continuă și stabilă a numărului de alegători din regiunea transnistreană și a celor fără domiciliu/reședință, inclusiv a celor care au emigrat autorizat peste hotarele țării. În opinia Promo-LEX, acest poate trezi suspiciuni și neîncrederea societății în RSA, în calitatea listelor electorale și în consecință rezultatele alegerilor”, se arăta într-un comunicat de presă al „Promo-LEX”.

Menționăm că în Registrul de Stat al Alegătorilor erau înscriși, pe 1 iulie curent, 3 285 874 de cetățeni.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md