DOC // Atac raider asupra sanatoriului „Moldova” din Truskaveț? Scrisoarea medicului-șef al instituției
Sanatoriul „Moldova” din orașul Truskaveț, Ucraina, ar fi supus unui atac raider, atenționează deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco.
Deputatul susține că a primit recent o scrisoare de la medicul-șef al sanatoriului „Moldova” din Truskaveț, Ucraina, V. Babeliuc, iar din aceasta ar rezulta că instituția, proprietate a statului Republica Moldova din Ucraina, „este supusă unui atac raider în scopul preluării”.
Mai exact, Babeliuc povestește în scrisoare că, pe 30 iulie curent, la sanatoriu au venit două persoane care s-au prezentat „noii proprietari” ai instituției și l-au demis. Aceștia au venit cu un document în limba ucraineană care arăta că sanatoriul aparține deja întreprinderii de stat „Medisan”, nu Cancelariei de Stat a R. Moldova, și era semnat de Eugen Buzgan, care nici nu ar fi angajat al „Medisan”.
CITIȚI și Ex-consilier al premierului Maia Sandu: Guvernul Chicu deblochează vânzarea sanatoriului „Moldova” de la Odesa și statul va rămâne cu doar 1,8 milioane de dolari din 10 milioane, cât valorează obiectivul: De tranzacție s-ar ocupa Andronachi
Deputatul Litvinenco anunță că va solicita Cancelariei de Stat, proprietarul sanatoriului, să verifice informația respectivă pentru a nu admite preluarea bunurilor statului, iar organelor responsabile - să cerceteze sub aspect penal informația respectivă.
„Sanatoriul „Moldova” este, între altele, unul dintre cele mai populare în stațiunea Truscaveț. Din complex face parte și unul dintre cele mai bune centre SPA din Ucraina. În infrastructura lui există și un solariu în aer liber, sală de cinema și de conferințe. Sanatoriul este amplasat la trei minute distanță de încăperea centrală cu ape minerale din Truscaveț. Cu alte cuvinte, clădirea reconstruită cu 12 etaje a pensiunii este un obiect care valorează milioane”, afirmă deputatul Litvinenco.
Pensiuni, spații pentru camping și parcare, în Rezervația „Pădurea Domnească”
Turism la zidul unde au murit dictatorii. Unitatea militară unde au fost executaţi soţii Ceauşescu a fost transformată în muzeu
Cele mai ciudate lucruri uitate în avion