image
Sursa foto: estaticos.muyinteresante.es

Piscinele ar putea fi redeschise; Chicu: „Pe parcursul săptămânii, vom discuta cu administratorii locurilor de agrement”

După ce la sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile au închis piscinele din cauza nerespectării regulilor epidemiologice, premierul Ion Chicu spune astăzi că aceste locuri de agrement ar putea fi redeschise până la sfârșitul săptămânii.

„Pe parcursul acestei săptămâni, colegii de la ANSP și Ministerul Sănătății vor evalua încă o dată situația. Vor discuta individual cu administratorii acestor locuri de agrement, astfel încât să se asigure că se respectă regulile date. În aceste condiții vom putea reveni la acea decizie de sistare a activității. Sper că timp de o săptămână acest lucru să fie efectuat, iar patronii trebuie să înțeleagă riscurile și să ia măsurile de protecție”, a declarat premierul Ion Chicu.

„Nu este exclus că la acele obiecte unde nu se respectă regulile să fie sistate activitățile fie individual, fie pe tot sectorul”, a adăugat șeful Guvernului.

Amintim că, săptămâna trecută, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a decis că, începând cu data de 1 august și pe toată durata stării de urgență în sănătate, piscinele își sistează activitatea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: