200 milioane de lei pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei. Când vor primi banii

Partidele din coaliția de Guvernare, PDM și PSRM anunță într-un comunicat de presă că s-au întâlnit astăzi dimineață în cadrul consiliului coaliției de guvernare, cu participarea premierului și președintelui țării, unde au discutat despre situația din țară în contextul crizei pandemice, dar și despre situația din agricultură.

Foto: UNIMEDIA

Deputații au discutat despre decizia guvernului privind alocarea a 200 mln de lei pentru fermierii care au avut de suferit în urma secetei din acest an. Astfel, peste 200 mii ha vor fi despăgubite, cu peste 1000 lei/ha. Banii vor ajunge la fermieri chiar în luna august.

Ulterior, Guvernul va lansa discuțiile privind evaluarea pierderilor și pentru grupa a doua de cereale – porumbul și floarea soarelui. Astfel, ar putea fi alocate compensații și pentru producătorii acestor tipuri de cereale.

S-a convenit că autoritățile vor continua comunicarea cu fermierii, atât pe platforma guvernamentală, cât și pe cea parlamentară, în vederea identificării și altor soluții. Unele dintre acestea ar fi facilitarea accesului fermierilor la obținerea subvențiilor din Fondul Național de Dezvoltare Agricolă și Mediul rural, în condițiile de criză actuală, purtarea discuțiilor cu sectorul bancar și nebancar în vederea creării anumitor facilități la achitarea plăților aferente creditelor, inițierea unui dialog cu partenerii de dezvoltare privind suportul pentru agricultură etc.

Totodată, s-a vorbit despre începutul noului an școlar, despre condițiile în care va avea loc procesul de studii astfel încât atât elevii, cât și profesorii să fie în siguranță. Guvernul va aloca 50 mln lei pentru materiale de protecție în fiecare instituție de învățământ.


Pub