(update) Ucraina: Bărbatul care a reținut o ostatică într-o bancă din Kiev, reținut de polițiști. Ar fi o persoană „dezechilibrată mintal”

Poliţia a reţinut un bărbat care a luat luni o persoană ostatică într-o bancă din Kiev, a anunţat adjunctul ministrului de Interne Anton Gheraşcenko, precizând că aceasta a fost eliberată teafără şi nevătămată, relatează Reuters şi AFP, citează Agerpres.

Foto: Ministerul de Interne al Ucrainei/via REUTERS

Gheraşcenko a scris pe Facebook că bărbatul a intrat într-o bancă din complexul Leonardo, din centrul Kievului, în jurul prânzului, le-a spus angajaţilor că are o bombă în rucsac şi le-a cerut să sune la poliţie.

„Angajaţii instituţiei bancare au părăsit biroul, în timp ce şefa sucursalei a rămas acolo ca ostatică”, a precizat Gheraşcenko. El a declarat că bărbatul care a comis atacul este un cetăţean de 32 de ani din Uzbekistan, dar nu a spus care a fost motivul său.

„Potrivit conturilor sale de pe reţelele sociale, este o persoană dezechilibrată mintal”, a mai spus adjunctul ministrului de interne, potrivit căruia nu se ştie încă dacă atacatorul avea sau nu explozibili reali asupra sa.

Mai târziu, Gheraşcenko a declarat unei televiziuni locale că bărbatul a cerut să acorde interviuri jurnaliştilor. Poliţia le-a permis mai multor reporteri să vorbească cu atacatorul înainte de a pătrunde în clădire.

Într-o transmisie în direct pe canalul 112.ua, bărbatul a spus că este un spirit sfânt şi a criticat autorităţile, afirmând că preşedintele Vladimir Zelenski nu şi-a respectat promisiunile.

„Teroristul a fost capturat în viaţă. Explozia nu s-a produs. Experţii în explozibili lucrează la faţa locului”, a mai precizat Gheraşcenko după pătrunderea poliţiştilor în clădire. El a menţionat că operaţiunea a fost executată de serviciile de securitate ucrainene (SBU).

Incidentul de luni a fost cel de al treilea de acest fel în ultimele săptămâni. Luna trecută, un bărbat a fost arestat după ce a ţinut 13 oameni ostatici într-un autobuz la Luţk, dar i-a eliberat în cele din urmă în siguranţă, după ce preşedintele Vladimir Zelenski a acceptat să înregistreze un videoclip în care le cerea oamenilor să vadă documentarul „Earthlings”, despre relele tratamente asupra animalelor.

Pe 23 iulie, un alt bărbat a luat ostatic un responsabil de rang înalt din poliţie în oraşul Poltava din centrul Ucrainei, fiind apoi împuşcat mortal de poliţie. Ostaticul a scăpat nevătămat.


Pub