Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Persoanele angajate care revin…

DOC Persoanele angajate care revin în R. Moldova de la odihnă, de peste hotare, vor sta 14 zile în autoizolare din cont propriu. Circulara emisă de MSMPS

Toți cetățenii care revin de la odihnă, de peste hotare, sunt obligați, în continuare, la intrarea în R. Moldova să se autoizoleze pentru 14 zile. Responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății au emis vineri, 31 iulie, o circulară în acest sens prin care oferă detalii și despre regulile care se aplică în cazul persoanelor angajate.

Astfel, toate persoanele care au călătorit pe motive de odihnă, la întoarcerea în R. Moldova, sunt obligate să se autoizoloze pentru 14 zile.

Conform prevederilor Hotărârilor Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioadă de 14 (paisprezece) zile în locurile
determinate. Menționăm că persoanele care părrăsesc R. Moldova pe motiv de odihnă nu fac parte din categoriile exceptate și urmează să respecte regimul de autoizolare pentru 14 zile”
, se menționează în Circulara MSMPS.

Totodată, potrivit documentului emis de MSMPS, persoanele angajate care revin în R. Moldova de la odihnă, de peste hotare, vor sta 14 zile în autoizolare din cont propriu.

În conformitate cu prevederile pct. 31 al Instrucțiunii privind modul de eliberare a certificatului pentru carantină se eliberează salariaților care au fost în contact cu persoanele cu boli contagioase. Astfel, regimul de autoizolare la intrarea în țară, în cazul în care persoana nu prezintă dovada a contactului cu un bolnav de COVID-19 confirmat pozitiv, nu intră sub incidența prevederilor pct. 31 al Instrucțiunii menționate, fapt care nu permite eliberarea certificatului de concediu medical pentru carantină. Respectiv, autoizolarea persoanelor la revenirea în țară după călătoriile de odihnă se realizează pe cont propriu, fără eliberarea certificatului de concediu medical”, se menționează în document.

Documentul integral:

De la debutul pandemiei de Covid-19, în R. Moldova au fost confirmate 25 482 de cazuri de infecție cu COVID-19.

Potrivit MSMPS, 17 942 de persoane s-au tratat, iar 800 de oameni au decedat din cauza infecției cu noul coronavirus.