Nadejda stă la masă și coase de zor. De dimineață a reușit să termine de confecționat trei măști. La 60 de ani are o precizie de invidiat. Se concentrează și trage ața prin pânza albă cu o precizie ce concurează cu o mașină de cusut. O mască și-o va pune pe față duminică când va merge la biserică. Celelalte vor ajunge la Centrul de Plasament din Bădiceni. Acolo a locuit Nadejda, alături de alți rezidenți, fiecare cu câte o formă de dizabilitate mintală. Măștile le vor prinde bine acum. Sunt câte 20 într-o cameră, iar epidemia de coronavirus nu cruță pe nimeni, mai ales pe cei care se află în spațiile restrânse. 50 de măști au ajuns deja la Bădiceni, cusute de mâinile Nadejdei. „Au spus mulțumesc și ne-au rugat să mai facem”, îmi spune Nadejda. Îi simt bucuria în glas, dar nu ia ochii de la pânză.
Odată terminate, măștile vor ajunge într-o clipă la destinație. Doar 20 de kilometri o despart pe Nadejda de Centrul de Plasament temporar pentru persoane adulte cu dizabilități din satul Bădiceni. Centrul i-a fost casă timp de 27 de ani, fiind diagnosticată cu o dizabilitate intelectuală. Nu are cele mai bune amintiri de acolo, dar îi place mai mult să vorbească despre noua sa viață.
Nadejda locuiește acum în Soroca. Am întâlnit-o într-un apartament cu două camere dintr-un bloc micuț din oraș. „Este o locuință protejată”, intervine asistenta socială, doamna Lilia, care astăzi petrece timpul cu Nadejda. Este o casă în care adulți cu dizabilități mintale, dar care își conștientizează și își dirijează acțiunile, învață să ducă un trai independent în comunitate.
Nadejda împarte casa cu încă două femei, și ele beneficiare ale locuinței protejate. Le cheamă Maria pe ambele, dar celei care poartă mai mereu un șirag de mărgele la gât i se spune „Mașa”.
Mașa este cea care lustruiește întreaga casă. Toate cratițele și ceaunele sunt curate-lună datorită ei. Îmi arată câteva bucuroasă. „Am venit într-o dimineață, la 7:30, iar ea deja spăla ferestrele”, spune încă impresionată Lilia, asistenta socială. Lilia petrece jumătate de zi în locuința protejată. Vine dis-de-dimineață, întreabă „fetele”, așa le numește ea pe Nadejda, Mașa și Maria, ce vor să mănânce. Aleg vreun fel de mâncare și se pun pe gătit. Fiecare contribuie cu câte ceva, dacă Mașa curăță cartofi, Maria îi taie. Asistenta socială poate cu încredere să le lase și de unele singure în bucătărie. „Ieri Mașa a făcut singură clătite. M-a întrebat doar cum se gătesc. Singură le-a întors.” Plăcintele sunt următoarele pe lista modestelor lecții de gătit pe care le primesc de la asistenta socială. „Când au venit aici nu știau nimic să facă”, își amintește Lilia.
Iarna în care totul s-a schimbat
5 decembrie 2019, este ziua în care cele trei femei au ajuns pentru prima oară în locuința protejată și au părăsit Centrul de Plasament. Apartamentul a fost cumpărat de instituția rezidențială, dar transferul s-a făcut datorită Asociației Obștești din Soroca „Casa Speranțelor”, care a susținut tot procesul de transfer a persoanelor din instituție și au grijă ca acestea să se adapteze ușor la viața într-o comunitate. Deși au trecut luni bune de la transfer, această dată mi-o spune într-o secundă Nadejda din memorie. Își mai amintește instant câteva zile de naștere ale oamenilor importanți pentru ea – a asistentei sociale, a preotului de la biserică, a directorului Centrului de Plasament de unde a plecat.
Să-și înceapă viața din nou, în patru, într-un apartament liniștit, în loc de camerele cu 20 de paturi de la centrul de plasament, nu a fost deloc ușor. „La început erau derutate. Vroiau înapoi la internat”, își amintește asistenta socială. În două luni, însă, femeile s-au obișnuit să petreacă timpul împreună, să se înțeleagă fără să strige, să se respecte una pe alta, dar și pe vecinii alături de care locuiesc.
„Le învăț să salute vecinii când ies afară”, spune asistenta. La început vecinii nu păreau încântați să împartă blocul cu persoane cu dizabilități mintale. Dar, la scurt timp, prejudecata a fost depășită. „O vecină a venit chiar la mica petrecere pe care am dat-o cu ocazia zilei de naștere a Mașei”, conchide ea.
Primăvara în care au rămas protejate
După micul-dejun, urmează activitățile zilei. Uneori ies la plimbare, alteori fac ordine în toată casa. Nadejda, însă, are propria activitate preferată – să meargă la biserică.
Memoria uimitoare pe care și-a păstrat-o Nadejda la 60 de ani o ajută și să iasă din casă cu încredere. Cunoaște bine orașul și traseele transportului public. Drumul până la farmacie și până la biserică îl știe ca în palmă. De câteva luni, din cauza pandemiei de coronavirus, nu a putut ajunge la biserică. „A fost tragedie! Plângea!”, îmi împărtășește asistenta socială.
Pandemia de coronavirus le-a prins pe cele trei rezidente în locuința protejată. Coordonatoarele Asociației Obștești „Casa Speranțelor” le-au instruit meticulos despre noul virus care a cuprins întreaga lume și cum să se protejeze. Le-au învățat să se spele pe mâini și să le dezinfecteze mai ales după vreo ieșire până în curte. Nadejda, totuși, insista în continuare să meargă la biserică. După ce i-au dat vestea că ginecologul Centrului de Plasament, pe care îl știa de când locuia acolo, a fost răpus de virus, Nadejda a rămas acasă.
„Locuința protejată le-a oferit cu adevărat protecție mai ales în această perioadă, când bântuia acest virus”, spune directoarea Asociației Obștești „Casa Speranțelor”, Valentina Onica. „Rezidentele au avut ocazia să trăiască într-un grup restrâns și să poată menține distanța fizică”, continuă ea.
Ce nu știau Nadejda, Mașa și Maria este că Centrul de Plasament din satul Bădiceni, de unde plecaseră cu doar patru luni până epidemie, a devenit în scurt timp un focar de infecție. Cel puțin 120 de rezidenți din 380 de la Bădiceni au fost infectați. Focare au apărut și la alte internate psihoneurologice din țară, la Brânzeni, Cocieri și la Bălți. Fiecare găzduiește între 200 și 400 de persoane cu dizabilități mintale aflate în plasament.
Au așteptat să treacă urgia/epidemia
Astăzi, Mașa își continuă munca la un covoraș pe care îl împletește, iar Maria o ajută să nu i se încâlcească ața. Maria este cea mai tăcută dintre toate. Are 37 de ani și este mâna dreaptă a Mașei la făcut covorașe. Îi place să taie ațele care rămân după ce covorașul este gata. Mașa a ales de una singură culorile. Îmi arată o pungă de haine în dulapul ei. Reciclează haine uzate și le despletește firele. Așa obține ațe de culori ochioase, pe care apoi le transformă în covorașe.
„Cât costă un covoraș, Mașa?”, întreb. „5 lei”, atât cere femeia pentru munca ei. Timp de o zi, dacă muncește cu spor, reușește să facă un covoraș. Însă, fiecare țolișor, odată ce este gata, ajunge pe o poliță în dulap. Mașa le pregătește pentru primul târg la care va putea participa. Abia așteaptă ca epidemia să-și piardă din intensitate și să poată întâlni cumpărători pentru covorașele ei. A reușit să vândă câteva piese pe când locuia la Centrul de Plasament din Bădiceni. Făcuse chiar 200 de lei, își amintește. Dar n-a reușit să se bucure de banii câștigați. La scurt timp i-au fost furați și nu i-a mai văzut.
Mașa a locuit mai mult de 25 de ani la Centrul de Plasament de la Bădiceni, alături de alți peste 300 de rezidenți. „Prea mulți pentru un trai decent”, spune Valentina Onica, directoarea Asociației Obștești „Casa Speranțelor” care militează pentru dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități mintale din centrele de plasament. „Li se încalcă drepturile omului”, continuă ea.
Integrarea în comunitate – soluția de lungă durată
În următorii șase ani, cele șase instituții rezidențiale pentru persoane cu dizabilități intelectuale și psihosociale din țară, așa cum este Centrul de Plasament din Bădiceni, vor fi reorganizate. În 2018, autoritățile au adoptat Programul național de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, prin care și-au propus să ofere o alternativă incluzivă pentru persoanele cu dizabilități. Scopul final este ca circa 60% dintre rezidenții centrelor de plasament să fie dezinstituționalizați și să beneficieze, în schimb, de servicii sociale, fiind integrați într-o comunitate.
Un exemplu de astfel de servicii sunt locuințele protejate, în care foști rezidenți ai centrelor de plasament își pot începe traiul în grupuri mici, și în care pot să învețe, cu ajutorul unui asistent social, să ducă o viață independentă. Multe persoane cu dizabilități sunt capabile să practice o meserie și chiar să fie antreprenori.
Asociația pe care o conduce Valentina Onica a reușit să obțină în 2019 un grant în valoare de 50 000 de euro ca parte a Programului de Granturi desfășurat de Fundația Soros-Moldova în cadrul proiectului “Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Cu acești bani a reușit să doteze locuința protejată în care locuiește Nadejda, Mașa și Maria cu un televizor, aspirator, mașină de spălat și mobilă. De asemenea, alte trei case similare au fost pregătite pentru încă 16 beneficiari. Cinci dintre aceștia deja și-au început traiul într-o casă la sol cu grădină din orașul Soroca. „Acest grant a făcut posibil să ajutăm mai mult de 20 de persoane să înceapă o nouă viață în afara Centrului de Plasament”, spune Valentina Onica, directoarea Asociației „Casa Speranțelor” din Soroca.
Reprezentantele Asociației au cumpărat cu ajutorul grantului și o mașină pentru vizitele pe care le fac la Centrul de Plasament din Bădiceni. În cadrul vizitelor discută cu rezidenții care au potențial să fie transferați într-o locuință protejată și le fac o evaluare completă împreună cu specialiștii Centrului. De asemenea, le vizitează regulat pe Nadejda, Mașa și Maria. Astăzi vor pleca de la apartamentul lor cu câteva măști și încredere că trebuie să continue munca pe care o fac.
