Decizia Procuraturii Anticorupție în cazul înstrăinării ÎS „Casa Presei” şi fostei cantine a Guvernului

Procuratura Anticorupție a adoptat decizia de clasare a procesului penal privind înstrăinarea Casei Presei şi a fostei cantine a Cancelariei de stat, asta deoarece în cadrul investigațiilor nu au fost stabilite careva probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestor sau altor infracțiuni.

Foto: Wikimapia

Într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală spune că, în legătură cu faptul ”spălării banilor”, în urma investigațiilor efectuate nu s-a constatat proveniența ilegală a mijloacelor bănești, folosite de către patru agenți economici la procurarea bunurilor statului.

Cât despre ”abuzul de serviciu” comis de către angajații publici la înstrăinarea bunurilor amplasate pe str. A. Pușkin și str. Alexei Mateevici din Capitală, s-a constatat lipsa unui prejudiciu efectiv și real, cauzat prin acțiunile factorilor de decizie, pentru că, în speță, a fost încasat contraechivalentul pentru tranzacția efectuată pe de o parte, iar pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare au fost reziliate, cu aducerea părților în poziția inițială, bunurile revenind în proprietatea statului.

Totuși, procurorii au constatat că funcționarii publici implicați la diferite faze ale procesului, au depășit intenționat, în mod vădit, limitele drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege, prin care au comis contravenția prevăzută de art.313 din Codul contravențional.

În această ordine de idei, au fost recunoscuți culpabili de comiterea contravenției nominalizate mai mulți funcționari, inclusiv de rang înalt, și anume: - 6 membri ai Comisiei de negocieri directe pentru darea în locațiune a activelor neutilizate a întreprinderii de Stat Complexul „Casa Presei” a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova; - 6 membri ai Consiliului de administrare al Î.S. Complexul „Casa Presei”;

- 9 membri ai Comisiei de privatizare a încăperilor nelocuibile, date în locaţiune, instituită prin ordinul Directorului General al Agenţiei Proprietăţi Publice.

Despre hotărârea adoptată, Procuratura Anticorupție a înștiințat figuranții și persoanele cointeresate, fiindu-le explicat modul şi termenul de contestare a soluțiilor adoptate.


Pub