Hotelul Național ar putea fi demolat anul acesta, în baza unei autorizații deja emise. Ceban: Este nevoie și de noul proiect al clădirii, dar încă nu l-am văzut

Demolarea hotelului Național din Chișinău ar putea începe anul acesta, anunță primarul capitalei Ion Ceban. Autorizația de demolare este la Direcția Arhitectură a Primăriei, iar lucrările ar putea fi pornite chiar din această toamnă, dacă vor fi finazate toate procedurile necesare.

Foto: Locationscout

„Dacă să vorbim despre hotelul Național este autorizația pentru demolarea clădirii, dar în același timp este nevoie și de noul proiect al clădirii, pe care încă nu l-am văzut, dar pentru demolare document este și se află la Direcția Arhitectură. Dacă vor fi finalizate procedurile necesare, atunci demolarea clădirii poate începe în această toamnă, dacă nu vor reuși deja anul viitor”, a declarat Ceban în cadrul emisiunii „Glavnîi Vapros” de la NTV Moldova.

Ce ține de alte clădiri nefinisate primarul a spus că în acest moment municipalitatea dezvoltă un concept care să reglementeze această zonă pentru a-i obliga pe acești proprietari să ducă până la capăt construcțiile sau să le pună în folosire.

Aminitim că firma Alfa-Engineering din Căușeni a fost cea care în anul 2006 a intrat în posesia a 83,24% de acțiuni ale statului în societatea Moldova-Tur, care deținea hotelul Naţional.


Pub