Avioanele ar putea avea probleme tehnice în urma pandemiei. Iată cauza

Industria aviației se confruntă cu o scădere masivă a cererii în timpul pandemiei coronavirusului. Asta înseamnă că mii de avioane comerciale sunt depozitate în așteaptarea de a ajunge din nou pe cer. Asta dacă vom mai avea curajul necesar să călătorim prea curând. Având în vedere că avioanele nu au zburat atât de mult timp, acest lucru se poate transforma într-o problemă importantă de siguranță în viitor, scrie Playtech.ro, cu referire la NPR.

Foto: playtech.ro

Într-o directivă de urgență privind utilitatea aeriană, Federal Aviation Administration a dispus inspecțiile a 2.000 de avioane Boeing 737. Asta din cauza îngrijorării asupra faptului că o uzură ar putea provoca corodarea robinetelor motoarelor, ceea ce poate duce la o defecțiune a acestora.

Inspectorii au găsit deja dovezi de coroziune la unele supape. În cel mai rău caz, coroziunea ar putea duce la deschiderea ventilelor și la determinarea pierderii puterii ambelor motoare și chiar la împiedicarea repornirii acestora, conform directivei FAA.

„Fiind utilizate rar, din cauza cererii mai mici din timpul pandemiei COVID-19 a curselor cu avioane comerciale, supapa unui avion poate fi mai susceptibilă la coroziune”, a explicat Boeing într-un comunicat către NPR.

Se pare că problema nu are legătură cu linia de aeronave 737 Max a lui Boeing, care au fost implicate în două accidente fatale, la sfârșitul anului 2018 și începutul lui 2019.

Cel mai periculos avion de călători din ultimii ani revine în aer: ce s-a schimbat la Boeing 737 Max

Independent de suspendarea zborurilor, revine Boeing 737 Max. Acest model a fost subiectul multor scandaluri în ultimii ani, iar după ce s-au descoperit mai multe probleme de funcționare, se pare, totuși, că va reveni în aer.

După mai multe modificări aduse aeronavei, mai ales pe partea de software, Boeing 737 Max va reveni în aer. FAA (Administrația Aviației Statelor Unite) a confirmat că va accepta propunerea de reautorizare a avionului, conform AFP.


Pub