Tatiana Molcean, noua ambasadoare în Elveția și reprezentantă permanentă pe lângă oficiul ONU

Igor Dodon a semnat astăzi decretul cu privire la numirea Tatianei Molcean, secretară de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în funcția de Ambasadoare Extraordinară și Plenipotențiară a Republicii Moldova în Confederația Elvețiană.

Foto: diez.md

„Doamna Molcean are o experiență de activitate destul de mare în instituția diplomatică a țării noastre, dar prima în calitate de ambasador. Împreună cu ministrul Oleg Țulea și consilierul prezidențial pe politică externă, Aureliu Ciocoi, am discutat cu dumneaei despre perspectivele de colaborare ale țării noastre cu Elveția, precum și i-am urat succes în exercitarea primei sale misiuni diplomatice, menționînd importanța consolidării relațiilor de cooperare cu Elveția, care are un rol semnificativ în politica europeană și cea internațională.

Ambasada Republicii Moldova în Confederația Elvețiană este situată la Geneva și îndeplinește, prin cumul, funcțiile reprezentanței pe lîngă Oficiul ONU, sediul Organizației Mondiale a Sănătății și ale altor organizații internaționale”, a scris Igor Dodon, într-o postare pe pagina de Facebook.

Funcțiile au devenit vacante după ce Oxana Domenti, care le ocupase anterior, a fost numită în calitate de reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății pe lângă UE.

Din septembrie 2019, Tatiana Molcean a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

facebook/Igor Dodon / Sursa:facebook/Igor Dodon
facebook/Igor Dodon / Sursa:facebook/Igor Dodon
facebook/Igor Dodon / Sursa:facebook/Igor Dodon


Pub