icon

Problemele raionului Briceni, în atenția prim-ministrului

30-07-2020 14:25
1,855

Premierul Ion Chicu a întreprins o vizită de lucru în raionul Briceni, unde a purtat discuții cu autoritățile publice locale. Aceștia au expus cele mai stringente probleme întâmpinate de locuitori, care perpetuează deja de ani de zile.

Pe lângă lipsa cadrelor medicale și a tinerilor specialiști, alocarea mijloacelor financiare pentru casa avariată din Lipcani, continuarea proiectelor de apă, canalizare și de mangement al deșeurilor, reprezentanții APL au vorbit despre necesitatea reparării a 2 poduri de pe traseul internațional M5, dar și despre reabilitarea mai multor porțiuni de drum. Traseul Criva-Bălți, de exemplu, nu a beneficiat de nicio reparație capitală în ultimii 40 de ani. În acest moment, se execută lucrări de reparație în 9 localități ale raionului.

Conducerea raionului a informat că, spre deosebire de celelalte regiuni ale țării, aici agricultura a fost afectată într-o măsură mai mică din cauza calamităților naturale Totuși, ploile abundente și grindina au compromis 1407 ha, dintre care numai 108 ha au fost asigurate.

Premierul a vorbit despre principalele acțiuni ale Guvernului în vederea prevenirii și combaterii epidemiei, dar și despre facilitățile oferite agricultorilor afectați de intemperii. Ion Chicu susține că situația bugetară este sub control, iar autoritățile locale și cetățenii nu vor avea de suferit.

„Presiunea pusă de pandemie pe umerii autorităților, dar mai ales pe sistemul medical, este mare. Va trebui să ne adaptăm modul de activitate și de viață. Depunem tot efortul ca, din toamnă, copiii să revină la studii, bineînțeles, minimizându-le la maxim riscurile. Tot ce ține de onorarea obligațiunilor bugetului de stat, acestea vor fi asigurate. În plus, am păstrat, practic, toate programele de stat în vigoare, investițiile în infrastructură fiind prioritare”, a declarat premierul.

După ședința cu APL, premierul a vizitat terenul destinat creării Platformei Industriale Multifuncționale din raionul Briceni. Suprafața acestuia este de 6,5 ha, iar amplasarea este favorabilă, având conexiune la drumul internațional M5. Pentru racordarea terenului la toate utilitățile - apă, gaz, canalizare, energie electrică – sunt necesari aproape 4 milioane de lei.

Șeful Guvernului a inspectat și lucrările de reparație a grădiniței „Andrieș”, una din cele 3 instituții preșcolare din oraș. Până în prezent, din mijloacele bugetului de stat, au fost reparate fațada și acoperișul instituției. Pentru a finisa lucrările de renovare a galeriei (hol, scări, casa scărilor), în acest an au fost alocați încă 500 de mii de lei, banii fiind valorificați integral. Amenajarea teritoriului urmează a fi finanțată de primăria orașului Briceni. Grădinița are o capacitate de peste 200 de locuri.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30