(foto) Telescopul Hubble a surprins o imagine uimitor de clară a Saturnului. Cum arată vara pe această planetă

200727144920-hubble-telescope-saturn-exlarge-169
Foto: NASA

Telescopul Hubble a surprins o imagine uimitor de clară a modului în care se manifestă vara pe Saturn, scrie CNN. Fotografia a fost făcută pe 4 iulie, când planeta se afla la 1,3 miliarde de kilometri distanță de Pământ, potrivit unui comunicat al NASA.

În emisfera nordică a planetei Saturn, îndreptată spre Pământ, a apărut o zonă roșiatică. Oamenii de știință spun că aceasta ar fi apărut în urma încălzirii stratului de gheață.

„Este uimitor faptul că, chiar și după câțiva ani, vedem schimbări de «anotimpuri» pe Saturn”, a declarat Amy Simon, cercetător în cadrul NASA.

De asemenea, imaginea prezintă într-o rezoluție clară inelele Saturnului. Ele sunt formate din unități de gheață, însă, până în prezent, nu se cunoaște cum s-au format.

NASA

Acum 30 de ani, pe 24 aprilie 1990, telescopul Hubble era lansat în spațiu de la Centrul Kennedy al NASA, în Florida. În timp, „autobuzul spațial” (telescopul are dimensiunile unui autobuz școlar) a devenit lentila noastră către Univers, ajutându-ne să vedem locuri și galaxii aflate de miliarde de ani lumină de Terra.

Telescopul a fost modernizat de cinci ori pe parcursul călătoriei sale prin spațiu, pentru a-i fi instalate cele mai noi descoperiri la aparatura de bord. Hubble a putut astfel să-și continue neîntrerupt misiunea timp de 30 de ani și nu se va opri nici în acest deceniu.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente