TikTok, de vânzare? Cine vrea să pună mâna pe aplicația chineză

TikTok este o aplicație dezvoltată de chinezi și care se bucură de un succes enorm la nivel mondial. Americanii au atras de mai multe ori atenția că ar putea prezenta riscuri pentru securitatea națională, dar tot ei îi dau târcoale, scrie Playtech.ro. Astfel, mai mulți investitori americani ar fi în discuții cu cei de la ByteDance, compania care are sediul în Beijing, privind o posibilă tranzacție.

Foto: megainteresting.com

TikTok a cunoscut un succes grandios la nivel mondial, mai ales în rândul tinerilor și al influencerilor, adică fix cei care redesenează economia digitală. Numai că, așa cum se întâmplă cu orice produs sau serviciu venit din China, există câteva riscuri la care sunt expuși utilizatorii. Americanii au avertizat că aplicația vine la pachet cu amenințări la adresa securității naționale.

Așa că au interzis-o în mai multe instituții publice și vorbesc tot mai des depre interzicerea acesteia în SUA. Ar fi, într-adevăr, o lovitură pentru TikTok, chiar și în condițiile în care reprezentanții aplicației au făcut eforturi pentru a nu mai fi asociați cu Guvernul de la Beijing.

Dacă nu o pot interzice, așa cum ar vrea Casa Albă, atunci americanii ar vrea să o preia. Surse citate de Financial Times susțin că discuțiile par avansate.

TikTok ar putea fi preluată de americani

Potrivit FT, mai mulți investitori americani ar vrea să cumpere TikTok de la ByteDance, compania care are sediul în Beijing. Printre fondurile interesate s-ar afla General Atlantic și Sequoia Capital. Dacă înțelegerea va fi parafată, atunci ByteDance rămâne cu un pachet minoritar, iar aplicația disponibilă la nivel mondial va fi separată de compania-soră, disponibilă doar în China.

La mijloc, însă, stă o sumă uriașă. În 2018, la ultima rundă de finanțare, ByteDance a fost evaluată la 75 de miliarde de dolari, dar de atunci au trecut doi ani și valoarea companiei a crescut exponențial. Iar presiunea din partea americanilor este uriașă, în condițiile în care administrația de la Washington vrea să o interzică.

De fapt, s-ar putea ca planul să fie foarte bine gândit. Dacă americanii interzic TikTok la nivelul țării, nu doar la nivelul angajaților guvernamentali, așa cum s-a întâmplat deja, atunci chinezii ar putea fi forțați să vândă aplicația.


Pub