(video/update) Pentru ce vor fi folosiți banii de la FMI. Ion Chicu: 80% vor merge la consolidarea bugetului de stat

Prim-ministrul Ion Chicu a venit cu mai multe explicații cu privire la programul de finanțare din partea FMI. Astfel, potrivit lui Chicu, programul este încheiat în condițiile unei pandemii globale și ale unei crize politice.

Foto: UNIMEDIA

Conform prognozelor, PIB-ul va scădea cu 4,5% pe parcursul lui 2020, cu o revenire în 2021 în proporție de 4 la sută. „Acesta sunt prognozelor FMI prezentate în cadrul negocierilor. Mai mult, inflația în Republica Moldova va rămâne în jur de 5%”, afirmă premierul.

Chicu spune că se așteaptă ca programul să sprijine redresarea economică, să faciliteze finanțarea externă și să creeze o temelie internă economic. „Acest program este cel mai mare aprobat de până acum de Republica Moldova și FMI, suma fiind de 558 de milioane de dolari. 80% va fi orientată spre suportul bugetar, iar restul va merge spre completarea rezervelor valutare a BNM-ului”, spune Chicu.

După semnarea acordului dintre FMI și Republica Moldova vor fi implementate un șir de acțiuni prealabile de evaluare a vulnerabilităților guvernanței în mai multe domenii: bugetar-fiscal, supravegherea sectorul financiar, guvernanța BNM, reglementarea pieței, statul de drept, combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Astfel, se vor face reforme în sectorul companiilor de micro-finanțare. Astfel, în 2023 acestea vor activa sub un nou regulament.

Memorandumul între RM și FMI urmează a fi discutat în luna septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Directorilor Fondului Monetar Internațional.


Pub