21:49:30 28.03.2024
Stiri

Dodon, aspru criticat pentru că l-a primit pe Krasnoselski la reședința de la Condrița: „Krasnoselski a devenit, deschis, agent electoral al lui Dodon. Se confirmă amestecul brutal al Rusiei în aceste alegeri”

Actualitate 28.07.2020 14:41 Vizualizări1576 Autor: Ziarul National
Dodon, aspru criticat pentru că l-a primit pe Krasnoselski la reședința de la Condrița: „Krasnoselski a devenit, deschis, agent electoral al lui Dodon. Se confirmă amestecul brutal al Rusiei în aceste alegeri”


Mișcarea Politică UNIREA (MPU) condamnă primirea, la reședința prezidențială de la Condrița, a pretinsului lider al regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

„După ce, la ordinul lui Dodon, MAI și-a bătut joc de veteranii de război de pe Nistru, târându-i cu fața pe asfalt, astăzi același Dodon recidivează, călcând în picioare Constituția și toate actele normative naționale și internaționale cu privire la regimul neconstituțional de la Tiraspol, reprezentanții cărora, identificați pe teritoriul R. Moldova, urmează a fi arestați”, se arată într-o declarație MPU.

Citește și: VIDEO, FOTO // Krasnoselski a fost întâlnit ca un șef de stat de către Igor Dodon la Condrița, iar discuțiile au avut loc în LIMBA RUSĂ

Potrivit Mișcării UNIREA, Krasnoselski a devenit deschis „agent electoral al lui Dodon și al PSRM pentru alegerile prezidențiale, prin aceasta confirmând-se încă o dată amestecul brutal al Rusiei în aceste alegeri”.

„Pentru prima dată, după 1990, este comis un asemenea act de sfidare completă a independenței și suveranității R. Moldova, a statalității însăși, atât de mult „apărată” de stânga prorusă. Prin aducerea liderului separatist la Chișinău, într-o vizită ca pentru un șef de stat, Dodon a pângărit memoria celor căzuți la război, a scuipat în mamele și soțiile care și-au pierdut apropiații pe câmpul de luptă în războiul moldo-rus”.

Citește și FOTO // Veteranii, BĂTUȚI și târâți pe jos în fața Parlamentului. „Promo-LEX” condamnă reacția VIOLENTĂ a Poliției: „Aplicare disproporționată și nejustificată a forței fizice, a gazelor lacrimogene și a electroșocului de către forțele de ordine”

În acest sens, MPU cere convocarea de urgență a Parlamentului, suspendarea din funcție și tragerea la răspundere pentru înaltă trădare de stat a lui Igor Dodon.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md