fbpx

foto | Serviciul 112: „Primim sute de apeluri nejustificate și abuzive”. Mesajul operatorilor către cetățeni

Tot mai multe apeluri înregistrate la Serviciul de urgență 112 sunt nejustificate, ba chiar abuzive – o spun operatorii care sunt contactați zilnic de sute de cetățeni aflați în dificultate. În context, angajații au adresat un mesaj public.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Serviciului 112, în ultima perioadă, operatorii primesc sute de apeluri nejustificate şi abuzive de la cetățeni care utilizează un limbaj dur, violent şi jignitor.

„În contextul epidemiologic actual, operatorii 112 sunt în stare de mobilizare şi fac față tuturor solicitărilor apelanților. Apelurile abuzive încarcă activitatea operatorului şi ocupă linia telefonică, iar cuvintele jignitoare, insultele, acuzațille, reproşurile folosite de apelanți afectează starea emoțională a operatorului 112 şi lezează demnitatea lui personală”, este scris într-un comunicat.

Operatorii serviciului de urgență mai subliniază că au un rol esențial, fiind cei care oferă tot sprijinul posibil apelantului și asigură preluarea operativă și transmiterea informației exacte serviciilor de urgență, însă – pentru ca ei să ofere ajutorul corespunzător – fac apel și la responsabilitatea fiecăruia, îndemnând oamenii să coopereze cu operatorul:

  • discutați pe un ton politicos şi calm;
  • oferiți maximă informație la întrebările operatorilor 112;
  • nu recurgeți la cuvinte ofensatoare în adresa operatorului;
  • în contextul evoluției epidemiei de coronavirus, indiferent de natura urgenței pe care o comunicați, este esențial să ne transmiteți următoarele informații: dacă prezentați simptome asociate cu infecția coronavirus de tip nou; dacă ați fost/sunteți în contact cu persoane aflate în carantină sau bolnave de COVID–19.

Articole asemănătoare

Back to top button