Linkuri accesibilitate

Moțiunea împotriva guvernului: cine a câștigat, cine a pierdut și, mai ales, cine va să câștige în viitor?


Punct și de la capăt cu jurnaliștii Vitalie Călugăreanu și Igor Volnițchi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:47:08 0:00

Punct și de la capăt cu jurnaliștii Vitalie Călugăreanu și Igor Volnițchi

Doamnelor și domnilor, bine v-am găsit! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”.

După spectaculoasa cădere a moțiunii de cenzură, care a fost o încercare de forțe, toată lumea se întreabă: cine a câștigat, cine a pierdut și, mai ales, cine va să câștige în viitor? Împreună cu invitații mei de astăzi, o să încercăm să răspundem la această întrebare. Există un dușman certificat – se numește COVID-19, mai curând e 20 deja –, dar clasa politică găsește de cuviință să lupte în interior împotriva unor dușmani imaginari de multe ori. Se numește, de fapt, un fel de război civil, un fel de stare de beligeranță continuă și moțiunea de cenzură care a căzut a catalizat această stare. Unii au s-o numească pregătiri de alegeri prezidențiale, eventual, parlamentare anticipate. Iată, încercăm să facem tabloul tridimensional al acestei stări cu doi invitați permanenți ai Europei Libere – Vitalie Călugăreanu și Igor Volnițchi.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:41:19 0:00
Link direct

Europa Liberă: Vitalie, este corect să numim un fel de război civil politic sau asta e o stare normală, că, de fapt, cu asta se ocupă politicienii – își dau pinteni ca să câștige puterea?

Vitalie Călugăreanu: „Cred că războiul civil încă nu a început. Pe măsură ce ne vom apropia de campania electorală, lucrurile se vor înteți în sensul acesta. Deocamdată, asistăm la niște poziționări pe eșichierul politic.”

Europa Liberă: Deci, ușoare pălmuiri cu mănușile?

Vitalie Călugăreanu: „Într-ul fel, da, niște capcane întinse reciproc unul altuia. Vedem, inclusiv prin această moțiune de cenzură, că s-a încercat forțarea notei în condițiile în care nu exista o matematică clară în procesul de vot și această capcană, în sensul moțiunii, a fost întinsă, din punctul meu de vedere, PAS-ului, care, într-un fel, a fost pus în situația să intre în ea.

Niște capcane întinse reciproc unul altuia...

Dacă nu vota, toți i-ar fi sărit în cap că de ce nu votezi sau nu semnezi moțiunea împotriva Guvernului Chicu pe care îl critici? Pe de altă parte, dacă semnezi, iată, s-a întâmplat ceea ce am văzut că s-a întâmplat – moțiunea nu a trecut.”

Europa Liberă: În film este scena asta când doi sunt la buza prăpastiei sau sus pe bloc, se înțeleg să sară și după aia unul se face că sare și îl determină pe celălalt...

Vitalie Călugăreanu: „...dar rămâne pe loc.”

Europa Liberă: ...dar rămâne sus. Cam așa s-a întâmplat, nu?

Vitalie Călugăreanu: „Cam așa s-a întâmplat, da. Din declarațiile pe care le-a făcut Maia Sandu reiese că au primit asigurări din partea celor de la Platforma DA că voturi sunt. Și am văzut că, de fapt, voturi n-au fost.”

Europa Liberă: Deci, Dvs. bănuiți că a fost o chestiune organizată?

Vitalie Călugăreanu: „Eu nu știu dacă a fost organizată, dar, cel puțin, nu a fost calculată ca să fie o lovitură politică împotriva Guvernului Chicu. Din contra, eu am impresia că lui Chicu i s-a servit o șansă să vină în parlament, să beștelească opoziția și să se laude cu niște realizări...”

Europa Liberă: Mai târziu o să vorbim de ce Chicu a ales această tactică și dacă este în firea lui. Igor Volnițchi, dumneata să-mi spui, dacă este deja un război civil sau este un preludiu, așa cum spune Vitalie.

Igor Volnițchi: „E mai degrabă o pregătire, o încercare de poziționare în perspectiva alegerilor prezidențiale, dar eu aș zice, totodată, că a fost și o demonstrație de forță.

Opoziția a încercat să dea jos Guvernul Chicu pentru a arăta că Igor Dodon nu mai este chiar atât de puternic cum pare la prima vedere, înainte de prezidențiale a fost un atac la autoritate care a eșuat și eu admit că el putea să reușească și admit că există ceva logic în afirmațiile că, uite, erau voturile pentru demiterea guvernului, dar, probabil, cărțile au fost încurcate de testul COVID pozitiv a doi deputați din Partidul „Șor”. Cred că aici a avut loc ruptura și demonstrația de forță a opoziției a trecut într-o demonstrație de forță a lui Igor Dodon.”

Europa Liberă: Să fi fost nu 46, 48 – asta ar fi determinat pe cineva să se rupă de la democrați și să arunce votul lui de aur, dezechilibrator?

Igor Volnițchi: „Da, trebuie să admitem și un astfel de scenariu. Înțelegem că și la democrați, mai erau unele informații că după Gațcan, dacă atunci socialiștii nu reușeau să-și dreagă ușor pozițiile cu Gațcan, ar fi putut urma și alții, dar ceea ce s-a întâmplat cu deputatul Gațcan, probabil, le-a tăiat pofta. Cu siguranță se căutau voturi și dacă apăruse la un moment dat informația că existau voturi, trebuie să le luăm în calcul, era ceva adevăr în ele; nu există fum fără foc.”

Europa Liberă: Mă întorc la discursul dlui Chicu care, așa cum ați spus Dvs., a ales să se răfuiască cu adversarii. Modul acesta de a vorbi în parlament poate să fie și un ultim discurs pe eșafod, dar poate fi tălmăcit și ca o încredere absolută că va ieși învingător. Dvs. care variantă o alegeți?

Vitalie Călugăreanu: „Senzația pe care am avut-o a fost că Ion Chicu a venit în parlament foarte sigur că moțiunea cade. Și s-a dedat acelui discurs foarte critic la adresa opoziției tocmai pentru că a avut siguranța că moțiunea cade și atunci a mers pe varianta - facem cacealma din această opoziție.

Și din păcate, situația nu a fost gestionată suficient de reușit de către cei din opoziție...

Faptul că au bătut în masă și din picioare, asta nu este o soluție, era nevoie de o strategie. Bine, cade moțiunea - ei, probabil, deja înțeleseseră că această moțiune o să cadă atunci când a început această ședință -, construiești o strategie de ieșire din această situație demn. Or, eu asta nu am văzut.”

Europa Liberă: Mai este parlamentul loc de discuții, dacă facem trimitere la celebra expresie de la ruși?

Vitalie Călugăreanu: „Cum să vă zic? Eu am văzut declarația pe care a făcut-o Pavel Filip după eșuarea moțiunii de cenzură. El cumva a lăsat portița deschisă pentru cei din PAS și din Platforma DA, spunând că pe viitor putem discuta.”

Europa Liberă: Și pentru unioniști a deschis o bucățică?

Vitalie Călugăreanu: „Ei da... Am văzut, la discursul lui vă referiți. Dar eu nu cred că Pavel Filip și democrații au deschis pe bune această portiță pentru cei din Blocul ACUM. Pavel Filip înțelege foarte bine că înțelegerile care ar putea avea loc cu cei din Blocul ACUM nu presupun deloc niște condiționalități din partea dlui Filip pentru dosarele vizând corupția care s-a întâmplat sub Plahotniuc și la care Pavel Filip a asistat din funcția de prim-ministru. Chiar am văzut o investigație difuzată joi de un post de televiziune care confirmă că a avut anumite sau nu el, dar rudele sale au avut anumite legături cu înstrăinarea unor etaje de la Casa Presei, de exemplu, și atunci...”

Europa Liberă: CNA zice că totul e OK.

Vitalie Călugăreanu: „CNA, din câte am înțeles, a solicitat ca dosarul să fie clasat, dosarul inițiat în iulie 2019, după ce Guvernul Maia Sandu a fost învestit. Eu cred că e o situație, cel puțin, complicată pentru Partidul Democrat și cu siguranță, eu am toată certitudinea că Partidul Democrat va sta alături de Igor Dodon și alături de PSRM până la sfârșit.”

Europa Liberă: Sau, spun unii, va schimba liderul, ca să poată să mimeze măcar o libertate.

Vitalie Călugăreanu: „Să vedem ce se întâmplă. Eu nu am auzit încă Partidul Democrat să ne spună dacă ei vor avea un candidat la alegerile prezidențiale sau nu, dar în schimb...”

Europa Liberă: Monica Babuc a zis la Pro TV că da, vor avea.

Vitalie Călugăreanu: „OK, haideți să vedem asta. În schimb, l-am auzit pe Igor Dodon care a spus că, la alegerile prezidențiale din 2020, el nu va fi înaintat doar de PSRM, adică l-ar mai înainta cineva. Și eu sunt foarte curios să văd la cine s-a referit Igor Dodon când a spus asta. Oare nu la democrați? Aș vrea să văd o combinație de genul acesta.”

Europa Liberă: Dar lui Filip, după ce a zis că nu vrea să scape de dracu’ ca să dea peste tat-său, nu cred că i-ar sta bine, pentru că, de fapt, dracu’ este Dodon, sau nu-i corect?

Vitalie Călugăreanu: „Când în joc e pusă libertatea ta și a multora din partidul pe care îl conduci, eu cred că lucrurile astea contează mai puțin. Partidul Democrat, de-a lungul timpului, a făcut jocuri la care nu ne-am așteptat, tocmai pentru a se menține mereu la putere. Și i-a reușit. Noi avem în Partidul Democrat un deputat care a fost o bună parte din viața lui deputat permanent în Parlamentul Republicii Moldova, dl Diacov. Și, din câte înțeleg, jocurile anume el le face împreună cu dl Filip. Și atunci...”

Europa Liberă: Dar niciodată nu are pretenția să fie în față, întotdeauna îl scoate pe altcineva.

Vitalie Călugăreanu: „Da.”

Europa Liberă: Igor, de ce dl Chicu a ales acest gen de a discuta cu adversarii? Or, un om care este sigur, un aristocrat al floretei își menajează adversarul când știe că el este net superior? Când știe că va rămâne, după moțiunea de cenzură, în funcția de prim-ministru, de ce nu i-a tipărit părintește pe umăr și să zică: Sunteți copii, eu trebuie să vă dau încă lecții de management?

Igor Volnițchi: „Probabil, dl Chicu nu era sigur până la capăt, chiar dacă ei se pliaseră rapid pe situația ce se crease luni dimineață, el nu era sigur până la capăt dacă va cădea sau nu guvernul. Și a ales o tactică care într-un fel, probabil în opinia d-lui, îl avantaja oricum – dacă cădea guvernul, el pleca trântind ușa furios, vehement ș.a.m.d., dacă nu cădea guvernul, atunci el își făcea o demonstrație de forță, iarăși folosesc acest termen, pentru a le demonstra superioritatea sa și că este deasupra lor. Dar, urmărind ceea ce se întâmpla în parlament, inclusiv prestația dlui Chicu, la un moment dat mi-am amintit de o situație similară. În vara lui 2014, când toată clasa politică se pregătea de alegerile parlamentare care au avut loc în toamnă, comuniștii cam îl încolțiseră de aceeași manieră ca și opoziția acum pe Chicu, pe premierul de atunci, Iurie Leancă.

I-au testat întâi cu moțiuni simple mai mulți miniștri, care, evident, au căzut una câte una, după care au depus o moțiune de cenzură...

Și premierul de atunci, Iurie Leancă, bine, nu atât de vehement ca și premierul Chicu, dar a abordat exact aceeași tactică – a venit și a început discursul cu critici foarte dure la adresa opoziției comuniste. Și comuniștii nu înțelegeau ce se întâmplă, parcă premierul trebuia să prezinte un raport, să răspundă la niște întrebări, dar el venit și i-a atacat. Nu știu dacă dl Chicu s-a inspirat de la dl Leancă, dar cert este că ceea ce se întâmplă în ultima perioadă în relația dintre parlament și guvern nu e normal. Și nu mă refer aici la relația dintre guvern și majoritatea parlamentară care e la limită, dar, în general, relația deputați, în special relația opoziției cu guvernul. Anterior, acum câteva zile am asistat la o fază care nu face față nici parlamentului, nici guvernului. Mă refer la acel duel dintre deputatul Sergiu Sîrbu și ministrul Justiției, Nagacevschi. Iarăși, se depășeau anumite limite. Instituția parlamentară, așa cum sunt ei, șchiopătând la mai multe capitole, acesta totuși e Parlamentul Republicii Moldova, iar Republica Moldova, începând cu 5 iulie 2000, e republică parlamentară. Și eu consider că și deputații, dar și membrii guvernului, inclusiv conducerea trebuie să-și tempereze puțin discursul.”

Europa Liberă: Nu cumva i se trage de la faptul că guvernului i s-au dat toate frâiele, în special în lupta cu COVID-ul și i s-au pus la dispoziție puținele mijloace? Și atunci e la discreția guvernului, și guvernul se identifică cu Dodon, iar Dodoc cu guvernul, înlăturând, de fapt, parlamentul? Or, dacă citez analiza lui Igor Munteanu, într-un interviu pentru Europa Liberă, cel mai recent, el spunea că, de fapt, guvernul lua din evantaiul de propuneri pe care le respingea puterea, de la opoziție lua câte o propunere și o dădea drept proprie inițiativă, dar, per total, respingea noianul de propuneri anti-COVID și anti-criză economică. După care, iată, în discursul lui Chicu: a, dacă sunteți așa deștepți, veniți cu propuneri?

Igor Volnițchi: „Este adevărat, poate fi și aici o supărare a membrilor guvernului, dar din ceea ce am discutat cu unii dintre ei, în special cu cei antrenați nemijlocit în lupta cu pandemia COVID-19, știu că există și o altă supărare, o supărare foarte mare a executivului pe deputați, în special pe deputații din opoziție. Ei zic așa: uite, în timp ce noi ne-am asumat greul lucrului, luptam, stăteam pe baricade zi și noapte, ei ne hărțuiau permanent, ne atacau pe la spate. Și făcuseră chiar ăștia și un fel de statistică a lor că, uite, începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, că atunci au constatat ei, din martie la introducerea stării de urgență, până în aprilie, prima lună a fost relativ calmă, dar, uite, începând cu a doua jumătate a lui aprilie, ne-au atacat permanent. Adică s-au acumulat și acolo niște supărări și ceea ce am văzut în parlament în ultima perioadă poate fi și expresia acelor supărări.”

Europa Liberă: Să vă întreb așa o chestiune. Despre Erdogan se spune în special că până acum vehiculul principal al lui erau performanțele economice, când s-a subțiat acest izvor de putere, dânsul a trecut pe partea naționalist-patriotică. De aici istoria cu „Sfânta Sofia”, de aici alte chestiuni. Ce vehicul poate să folosească, în special președintele Dodon în tandem cu Chicu, pentru ca să iasă victorios în campanie, pentru că statistica COVID-ului nu-i dă mari șanse?...

Vitalie Călugăreanu: „...bani nu sunt...”

Europa Liberă: Și bani nu sunt, performanțele economice respectiv, niște adaosuri promise spre toamnă, spre Crăciun încă n-au să funcționeze la turațiile pe care și le-ar dori. Ce poate exploata, ce cal ar putea încăleca președintele socialiștilor?

Vitalie Călugăreanu: „Noi am văzut retorica pe care o afișează Igor Dodon. Și din această perspectivă, senzația pe care o am este că se va merge pe felia propagandistică, adică se va miza pe holding, holdingul pe care și l-a întărit destul de mult, după ce a demis...”

Europa Liberă: Și ce va spune holdingul, dacă statistica COVID e proastă, dacă veniturile lipsesc?

Vitalie Călugăreanu: „Păi nu contează cât de rău e în țară, contează ce spun instrumentele mediatice ale PSRM-ului, ce spun ele în cor. Și atunci, asta ajunge la oameni, că o să spună că opoziția a obstrucționat votarea în parlament a unor legi ca să trăiți voi mai bine. Și lumea o să creadă, o bună parte din alegători o să creadă și se va merge pe lucrurile astea. Și nu în zadar Igor Dodon și-a ales un premier care știe să vorbească. Ion Chicu este un premier care știe să vorbească și dacă facem... Hai să fac o paralelă, poate nu e cea mai potrivită, dar o fac...”

Europa Liberă: Știe să vorbească în registrul la modă.

Vitalie Călugăreanu: „Da. Vlad Plahotniuc a avut mult de pierdut tocmai datorită faptului că el evita contactul cu presa. În cazul lui Dodon, noi avem o situație exact inversă. Lui Igor Dodon îi place să apară în fața presei, îi place și găsește tot timpul argumente.”

Europa Liberă: Până și tușonka a transformat-o într-un atu.

Vitalie Călugăreanu: „Da, am văzut și situații de genul acesta. Plus, ei și-au identificat în fracțiune, în partid câțiva speakeri care prin modul în care se comportă, inclusiv în studiourile de televiziune, plac unei părți a electoratului lor. Așa agresivi cum sunt, asta place oamenilor. Oamenii se uită la circ. Din păcate, în Republica Moldova încă nu s-a ajuns să se conștientizeze, să se încerce să se analizeze mesajele pe care le spun politicienii prin studiourile de televiziune, ei vor circ în timpul show-urilor.”

Europa Liberă: Aici vreau să fac paranteza. Când erai dumneata în școală, când eram eu și Igor, erau mereu competiții între ochelaristul, tocilarul, acela care avea note bune și băiatul bine făcut, cu succes la fete, huliganul care învăța prost, dar respectul natural, firesc era pentru ochelarist, pentru omul care ieșea cu note bune, care știa multe și era enciclopedie. Acum, competiția asta e clar netă în favoarea lui „Țuțu”?

Vitalie Călugăreanu: „Din păcate, în ultimii ani, Republica Moldova a pierdut foarte mulți oameni și oamenii care au plecat din Moldova au fost tocmai cei care înclinau balanța spre ochelarist. Și din punctul acesta de vedere, eu cred că noi avem o problemă în societatea moldovenească, pentru că oameni care ar îndrăgi show-urile de genul celora oferite de Chicu și Dodon sunt destul de mulți. Și dacă vedem discursul lui Igor Dodon pe care îl afișează, inclusiv cu acele rusisme pitorești utilizate, este adresat exact acestui segment de electorat.

Acest segment de electorat a îndrăgit acest discurs încă din perioada lui Vladimir Voronin...

Igor Dodon s-a pliat rapid, a preluat niște ticuri comportamentale ale lui Vladimir Putin, ca să placă mai mult și, iată, a creat acest personaj fals pe care și l-a asumat și cu asta eu cred că va rupe niște voturi.”

Europa Liberă: Aici o microanaliză. Când vine vorba de 5G, este a doua sau a treia oară când i se adresează o întrebare sau i se organizează o asemenea întrebare și cum răspunde el? Nu se apucă să dezmintă în general influența undelor 5G, el se limitează doar la atât: nu se construiesc antene și n-au să apară decât în 2024. Pentru că, dacă s-ar apuca să atenteze la convingerile unor antiglobaliști, ar fi periculos și contraproductiv, dar el îi liniștește doar prin faptul că, deocamdată, nu-s antene.

Vitalie Călugăreanu: Că eu n-o să permit să fie instalate aceste antene, eu cel mare și puternic.”

Europa Liberă: Dar despre influența nocivă a 5G-ului ca și cum el lasă loc de discuții sau, cel puțin, spune că eu îs cu voi, cei care sunteți împotriva antenelor.

Vitalie Călugăreanu: „Exact! Eu prima dată când l-am auzit, când i s-a adresat această întrebare, el a spus: Noi o să consultăm specialiștii... Deci nu a spus foarte clar că nu există niciun pericol în această tehnologie 5G.”

Europa Liberă: Deși Tarlev de la minister a zis că asta-i o prostie pură.

Vitalie Călugăreanu: „Da, și ei fac bancuri, inclusiv la ANRCETI pe subiectul 5G, dar iată că Igor Dodon a găsit de cuviință să jongleze inclusiv pe acest fake, care a reușit să capteze opinia publică.”

Europa Liberă: Am zis despre tactica lui Chicu și competiția între ochelarist și huligan. Dumneata, cum crezi, cine câștigă acum, că ești ochelarist?

Igor Volnițchi: „Da... Cel mai straniu este că sunt printre puținii care în școală eram și ochelarist, și primul în sport, și le reușeam pe toate. Așa, un fel de mutant... Ce reprezintă, la acest moment, electoratul din Republica Moldova? Electoratul din Republica Moldova preponderent e dominat de oameni care și-au format deja niște așteptări de la politicieni, inclusiv pe filiera comportamentală și își doresc ca politicienii respectivi să se asocieze cu tipul de politician pe care ei și l-au desenat. Imediat voi explica ce am în vedere.

Politicianul, atunci când se lansează în politica moldovenească, are de ales una din două căi: sau educă electoratul în spiritul anumitor principii, valori ș.a.m.d...”

Europa Liberă: Adică îl ridică la latitudine?

Igor Volnițchi: „Da, îl face inteligent, îl duce într-o sferă în care omul nu a mai fost până atunci sau face niște cercetări sociologice și să știți că politicienii din Republica Moldova fac astfel de cercetări. Ele nu sunt făcute publice, acestea sunt pentru uz intern, pentru că publicul ce așteaptă de la un sondaj? Cine trece în parlament, cine a crescut, cine a scăzut etc. Dar sunt și întrebări de genul: Ce așteptări aveți? Ce politician v-ar plăcea – un Jirinovski, care, mă rog, e mai excentric, un Klaus Iohannis, care e super-corect ș.a.m.d.? Și se uită acolo: „Aha, nouă în Republica Moldova nu ne plac politicieni de ăștia care să zică: Ne ridicăm la un anumit nivel, nene Ioane, de acum încolo tu trebuie să”...

Europa Liberă: Cum Serebrian, de exemplu.

Igor Volnițchi: „Da, da, iată avem și exemplul lui Oleg Serebrian. Ei nu prea acceptă astfel de oameni. Și nu este întâmplător faptul că politicienii, la un moment dat, își modelează comportamentul. Vladimir Voronin cu celebrele sale fraze: de pe plajă etc., ca să nu le repet integral aici, el știa ce scop urmărește. Chiar și Mihai Ghimpu atunci când lovea în acea țeavă și: „дай, дай закурить», el înțelegea că asta va fi știrea în acea zi și că ea va prinde mult mai bine decât dacă Mihai Ghimpu zicea: Sau jocul de-a detectivii, pe care îl face Renato Usatîi, el furnizează... Fiecare moldovean, cetățean al Republicii Moldova să știți că e adeptul teoriilor conspiraționiste. Ei vor să vadă deputați la kilometrul 242, ei vor să vadă conexiuni cu FSB-ul, cu CIA etc. Asta le place. Și politicienii care fac anumite comenzi sociologice, pun accentul inclusiv pe acest aspect. Igor Dodon, probabil, la momentul actual folosește cel mai des asemenea gen de cercetări, pentru că lui i se pune pe masă chipul alegătorului moldovean, acel alegător care poate fi majoritar la un moment dat. E o parte a unui joc politic foarte și foarte complex.”

Și noi ne vom integra în NATO ș.a.m.d. Nenea Ion nu înțelege așa ceva...

Europa Liberă: Încercarea de a se umbla la CEC e legată cumva și ea de acest profil despre care spuneți că se contează? Înțeleg, pe un profil al alegătorului care este acasă, care trebuie să se scoale dimineață, să nu se lenevească prea mult și să vină să arunce repede buletinul?

Igor Volnițchi: „Inclusiv, dar solicitasem la un moment dat unele informații despre cei reveniți acasă și, nu știu, deja probabil aceste informații sunt învechite, dar în primele trei luni și jumătate de pandemie, dacă nu greșesc, era vorba de circa 84 de mii de cetățeni veniți acasă anume din țările occidentale și era vorba undeva de 17 mii reveniți din țările estice. Dar, repet, aceste date deja probabil s-au schimbat, a mai trecut ceva timp de când le-am obținut. Despre ce vorbește acest lucru? Că toate aceste exerciții, toate aceste calcule electorale cu votul din diasporă s-ar putea să fie deja deformate, să nu mai corespundă realității. Trebuie să se pornească cu totul de la alte calcule: câți dintre cei care votau până acum în țările în care se aflau la muncă sau în alte scopuri au revenit acasă? Și nu cred că datele s-au schimbat foarte mult. Cu siguranță avem minimum peste 100 de mii de moldoveni care au revenit deja în Republica Moldova, cu siguranță ei își vor exercita, o bună parte dintre ei, nu toți desigur, își vor exercita dreptul la vot aici. Mai mult ca atât, reveniți acasă, ei vor avea o anume influență și asupra părinților, buneilor care până acum, ei fiind departe, nu prea se implicau în opțiunea de vot a apropiaților lor. Acum o vor face. Deci avem niște realități noi care trebuie luate în calcul și prin niște simple exerciții de modificare a Codului electoral cu siguranță nu te ridici la nivelul noilor realități care s-au creat.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb - pregătirea pentru prezidențiale nu cumva umbrește în general parlamentarele, fie și anticipate, fie și ordinare? Acum se acreditează așa, un fel de stare de spirit că asta-i ultima redută, asta-i ceea ce este mai important – fotoliul de președinte, într-o republică parlamentară unde, așa cum spuneți și Dvs., tonul trebuie să-l dea parlamentarii, ei oricând, teoretic, pot să-l înlăture pe un președinte, pentru cele 5 secunde, atunci când el se opune, să-l pună la respect și după aia să-l repună cu pixul în mână în fotoliu. De ce această senzație că funcția de președinte e foarte importantă și poate-i bătălia pe viață și pe moarte?

Vitalie Călugăreanu: „Pentru că Igor Dodon, având o majoritate parlamentară acum în Parlamentul Republicii Moldova, a reușit să se impună ca un fel de lider al acestui grup parlamentar, deși nu este, și și-a creat așa, un fel de imagine de om care decide totul în țara asta. Și din această titulatură, care se numește președintele Republicii Moldova, încearcă să tragă sforile pe arena politică și reușește anume datorită faptului că are încă o majoritate parlamentară.”

Europa Liberă: Apropo, până nu demult se plângea că nu-i ajung împuterniciri, nu-l mai auzim, iată că-i îndestulat.

Vitalie Călugăreanu: „Exact. Pentru că acum nu mai este Maia Sandu la guvern care să-i taie pârghiile de influență asupra politicului în general. Acum el are totul la îndemână, exact cum avea Plahotniuc acea majoritate parlamentară, prin intermediul căreia reușea să controleze instituțiile statului. Igor Dodon calcă pe aceeași greblă, din păcate, și nu înțelege că lucrurile astea durează până la o anumită etapă.”

Europa Liberă: Deci din cauza asta miza e atât de mare, pentru că, dacă eventual opoziția i-ar tăia acest cordon ombilical, el ar rămâne înapoi un președinte?

Și atunci situația PSRM-ului în general se va complica...

Vitalie Călugăreanu: „Și și-ar aminti iarăși de prerogativele președintelui, că sunt mai modeste și că e mai bine în republică prezidențială, probabil, dacă s-ar întâmpla asta, dar eu cred că Igor Dodon înțelege foarte bine situația în care se poate pomeni Republica Moldova în eventualitatea în care el pierde alegerile prezidențiale. Și atunci situația PSRM-ului în general se va complica.”

Europa Liberă: Igor?

Igor Volnițchi: „Eu cred că, și am spus-o nu o dată, că e o pistă falsă, o miză exagerată. Ce reprezintă președintele Republicii Moldova în condițiile în care Republica Moldova e stat parlamentar, cu formă parlamentară de guvernare? Ar trebui, dacă e să urmărim Constituția, legislația în vigoare, ar trebui să-i revină niște misiuni mai mult sau mai puțin onorifice, exact ca în Italia sau ca în Germania. Știe cineva dintre moldoveni cine e președintele Italiei la acest moment sau cel al Germaniei? În schimb, toți știu cine e premierul, în mare parte, mulți știu. Așa ar trebui să fie și în Republica Moldova, dar Republica Moldova are un specific aparte aici. De ce se acordă atât de multă atenție funcției de președinte? Pentru că noi, având trecutul sovietic în spate, continuăm ca și alte state cu același trecut să fim o societate paternă. Dacă statele cu democrații avansate sunt materne, noi suntem o societate paternă, încă mai căutăm tătucul, mâna de fier care să ne rezolve toate problemele. Și aici iarăși revin la acea imagine complexă a alegătorului.

Politicienii știu foarte bine că, chiar dacă au trecut aproape 30 de ani de independență, marea majoritate a alegătorilor din Republica Moldova se uită spre cine e președinte, de la el așteaptă rezolvarea problemelor, nu de la parlament, pentru că marea majoritate a deputaților sunt necunoscuți pentru oamenii simpli, pentru cetățeni, în schimb pe președinte îl cunosc toți. Politicienii, știind acest lucru, speculează și de aceea ziceam că miza e exagerată și importanța acestei funcții este exagerată cu bună știință și speculată de politicieni, absolut de toți - de dreapta, de stânga ș.a.m.d. -, pentru că alegerile prezidențiale, având această abordare și aceste așteptări exagerate față de președinte, te scot în prim-planul atenției opiniei publice, oamenii te văd, îți sporești notorietatea mai bine decât în cazul parlamentarilor, mai bine decât în cazul localilor, adică prezidențialele oferă acea platformă, acea tribună care corespunde necesităților pe care le are un politician la acest moment.”

Europa Liberă: La momentul dat, Igor Dodon voia, cel puțin prin mesagerii socialiștilor, să se renunțe la clauza asta președinte non-partinic și să devină socialist, acum vrea să fie exponentul mai multor partide. Ați înțeles ce vor ei?

Igor Volnițchi: „Eu cred că ei testează și vor să ia temperatura electoratului, vor să vadă cum reacționează electoratul la diferite presupuneri, iată chiar și presupunerea despre care a vorbit și Vitalie, ați menționat-o și Dvs., că nu va fi doar un președinte al PSRM-ului.

Probabil acum se ia pulsul electoratului și se încearcă să se vadă cum reacționează ei: ar accepta, eventual, ca Igor Dodon să fie înaintat, susținut și de către altcineva? Și eu nu cred că aici e vorba doar de partide, de latura politică. În istoria modernă a Republicii Moldova noi am avut cazuri când președinții în egală măsură au pus accent pe susținere politică, dar la fel au pus accent și pe susținerea care venea pe filiera civică, încă trebuie să vedem ce se are în vedere, ce se ascunde. Acum cu președintele Republicii Moldova și lider de partid, probabil, aici iarăși a fost un test. De ce un test? Se avea în vedere atunci, la etapa când se făceau aceste acțiuni, se avea în vedere că alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc concomitent cu alegerile prezidențiale. În acest caz Igor Dodon, Maia Sandu, oameni care sunt cotați cu șanse foarte mari în contextul funcției de președinte ar fi devenit locomotive extrem de puternice. La Maia Sandu și acum e valabil, la Igor Dodon încă problema mai era actuală până la decizia Curții Constituționale, care a decis că alegerile nu pot fi comasate și în aceeași zi să aibă loc.

Dar închipuiți-vă că Igor Dodon venea în alegerile prezidențiale ce au loc concomitent cu cele parlamentare anticipate și din postura de președinte al PSRM-ului, probabil PSRM-ul ar fi înregistrat un rezultat mult mai bun.”

Europa Liberă: Ce ați înțeles din episodul acesta cu comunicatul de la Andrei Neguța, care studiază experiența Rusiei? Se va găsi și la noi o Tereșkova care o să zică: „Dodon forever”?

Igor Volnițchi: „Posibil, dar întâi Igor Dodon trebuie să-și folosească și cea de-a doua posibilitate de a lua al doilea mandat, probabil problema respectivă va deveni pentru d-lui, pentru echipa d-lui actuală undeva în trei-patru ani.”

Europa Liberă: Da, dar atunci când el vrea deja șapte ani, el, se zice, susținătorii lui, asta ca și cum îi cu mandatul în buzunar?

Igor Volnițchi: „În Republica Moldova lucrurile stau puțin diferit, dacă ne uităm la istoria recentă a statului nostru. De regulă, cei care au încercat să facă regulile de joc, joc politic, joc electoral, reieșind din propriile interese, au pierdut.

Aduceți-vă aminte, înainte de alegerile parlamentare din 2001, cum PD-ul și Partidul Renașterii și Concilierii al dlui Snegur au majorat pragul electoral de la 4 până la 6% ca să nu treacă Iurie Roșca și s-a întâmplat că Iurie Roșca a trecut în 2001, iar PD-ul și PRCM-ul au luat cinci și ceva, adică ei singuri s-au auto-exclus din Parlamentul Republicii Moldova. Și apropo, Vitalie a făcut paralela cu dl Diacov. Dumitru Diacov este deputat începând cu anul ‘94, iată numai în acel mandat nu a reușit să fie deputat, când singur și-a făcut-o cu mâna lui. Și avem încă multe alte cazuri de acest gen, de aceea eu cred că…”

Europa Liberă: Dar puteți să ne dați și un exemplu de altruism?

Igor Volnițchi: „Iată încerc acum să-mi amintesc, nu știu dacă prin prisma legislației putem vorbi, dar ceea ce a făcut Andrei Năstase în 2016, într-un fel sau altul, e și pragmatism, dar e și altruism, într-un fel. Bine, el atunci a ales răul mai mic, a mai fost și mai multă presiune din exterior, din câte înțeleg, dar a fost un caz fără precedent.”

Europa Liberă: Vă referiți la cedarea în favoarea Maiei Sandu?

Igor Volnițchi: „Da.”

Vitalie Călugăreanu: „Eu nu văd mari pericole ca Igor Dodon să fie forever în Republica Moldova și mă gândesc că îi va fi cam greu să găsească voturi suficiente pentru a modifica Constituția în sensul acesta.”

Europa Liberă: Văd că folosiți noțiunea „pericole”, eu aș zice - șanse.

Vitalie Călugăreanu: „Da? Cum să vă zic, eu analizez comportamentul lui Igor Dodon de vreo șase ani și văd că modul cum este ghidat de către Federația Rusă, inclusiv în campaniile electorale de către anumiți oameni trimiși cumva de la Moscova, din punctul meu de vedere, este un pericol pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Deci, Dvs. sugerați că este o răsăritizare soft?

Vitalie Călugăreanu: „Eu cred că Andrei Neguța ar trebui să explice, în primul rând, ce a avut în vedere, pentru că din ceea ce am văzut că a apărut nu este foarte clar. Dacă se are în vedere modificarea Constituției în sensul rămânerii lui Igor Dodon pentru veșnicie, atunci e una, dacă se are în vedere modificarea Constituției în sensul federalizării Republicii Moldova, ceea ce nu este exclus, atunci avem o problemă și, dacă e așa, atunci avem de discutat, inclusiv cu Andrei Neguța, pe subiectul acesta.”

Europa Liberă: O ultimă întrebare, nu neapărat ca un pronostic, ca o analiză: se va mai întreprinde o încercare de moțiune de cenzură în august, așa cum informează, ne avertizează, ne amenință mulți deputați?

Vitalie Călugăreanu: „Eu cred că da. Și aici e important să vedem care va fi comportamentul pe de o parte…”

Europa Liberă: De ce credeți că da?

Vitalie Călugăreanu: „Nu cred că opoziția este atât de..., cum să zic, ca să nu-și dea seama că intrarea în campanie electorală cu guvernul controlat de Igor Dodon dezavantajează pe toată lumea, inclusiv…”

Europa Liberă: Litvinenco a dat și cuantumul, a zis clar: zece la sută din resursa administrativă.

Vitalie Călugăreanu: „Da, una e asta, dar doi: în situația pe care noi am văzut-o când Ion Chicu este totalmente controlat de Igor Dodon, și asta s-a văzut, temerea mea e că Guvernul Republicii Moldova se va transforma într-un fel de staff electoral al lui Igor Dodon.”

Europa Liberă: Dacă încă nu este...

Vitalie Călugăreanu: „Deja cam este, da. Și în sensul acesta eu cred că cei din opoziție se vor gândi serios la ceea ce urmează să se întâmple în campania electorală și în august eu cred că lucrurile se pot schimba, nu știu cu cine, deocamdată, eu nu văd potențiali deputați care să…”

Europa Liberă: Vă spun eu, cu COVID-ul. Alianța cu COVID-ul e cea mai bună, din păcate, încolo mergem.

Vitalie Călugăreanu: „Posibil, da, e posibilă și varianta aceasta. Pe de o parte, e interesant să vedem până la urmă decizia finală a dlui Gațcan și, pe de altă parte, e important să vedem dacă se mai rup oameni din Partidul Democrat, adică eu nu cred că…”

Europa Liberă: Mai contați pe faptul că Gațcan o să scoată la vedere rufele?

Vitalie Călugăreanu: „Cel puțin să vorbească, eu cred că trebuie să vorbească, la un moment dat omul acesta trebuie să vorbească, pentru că sunt multe neclarități. Dacă s-a și făcut o investiție în grupul Candu, eu nu cred că această investiție s-a făcut pentru a o lăsa așa cum este acum, s-ar putea ca din PD să mai zboare oameni și să aterizeze exact în „Pro Moldova”.”

Europa Liberă: O mică scenă, pe bulevardul Ștefan cel Mare, peste drum de primărie se instala un cort. S-a apropiat un necăjit de polițist să-i întrebe de ai cui sunt și în timpul acesta a venit o mașină, peste zece minute, după un telefon, un Lexus măroi care s-a șoșotit cu copilandrii de acolo și eu chiar mă uitam la mașina aia, mașinoaica aia care îi protejează, exact ce spuneți Dvs., cortul îi partea vizibilă a icebergului. Igor, august va fi fierbinte, cu o nouă moțiune?

Igor Volnițchi: „Da, cu siguranță tentative se vor întreprinde, pentru că, înainte de alegeri, este foarte important să te poziționezi bine. Eu cred că, în primul rând, cei din Platforma DA nu au renunțat la intenția lor de a da jos guvernul și aceasta le cade bine din mai multe puncte de vedere: în primul rând, le permite să fie extrem de vizibili, în al doilea rând, ei sunt destul de combativi, se poziționează ca cei mai mari contestatari ai lui Igor Dodon și ai Guvernului Chicu, din alt punct de vedere, din nou pun o anumită presiune pe partenerul de altădată, Partidul Acțiune și Solidaritate și de asemenea furnizează o temă de interes public.

Faci un gest simbolic, să admitem că dai jos guvernul...

De aceea, eu cred că și cei din grupul „Pro Moldova” și, probabil, la un moment dat și PAS va formula o altfel de poziție față de guvern, tentative vor fi, dar, sincer, nu cred că șanse de reușită mai există, pentru că cei care fac astfel de tentative înțeleg foarte bine că, dacă fac primul pas, va trebui să-l facă și pe al doilea, iar al doilea pas ar însemna învestirea unui guvern. Să învestești un guvern pentru cei din Platforma DA și pentru cei din Partidul Acțiune și Solidaritate cu voturile celor din Partidul „Șor” și din grupul „Pro Moldova” înainte de alegeri e foarte periculos. Și atunci, ce faci? Faci un gest simbolic, să admitem că dai jos guvernul, dar el oricum rămâne sub actuala majoritate, sub Igor Dodon ș.a.m.d. Deci, în esență, lucrurile nu se vor schimba de la niște depuneri de moțiuni, votări și chiar succesul pentru opoziție a unei astfel de moțiuni, lucrurile nu se vor schimba, va fi doar o demonstrație de forță și doar un joc, așa, de imagine.”

Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat emisiunea noastră de astăzi, la care au participat Igor Volnițchi și Vitalie Călugăreanu. Ne reauzim peste o săptămână. Până atunci, vă recomand să ne ascultați în fiecare dimineață și seară pe frecvențele de radio cu care v-ați obișnuit sau, la orice oră, pe internet. Iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care negreșit o vom lua de la capăt. Pe curând!

XS
SM
MD
LG