Creștere SEMNIFICATIVĂ în luna iunie a transferurilor din străinătate: Câți bani au transmis cetățenii plecați la muncă peste hotare celor rămași în R. Moldova
Cetățenii plecați la muncă peste hotare au trimis acasă, în luna iunie curent, 143,21 de milioane de dolari, în creștere cu 42,2 la sută comparativ cu iunie 2019.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, cele mai multe transferuri în favoarea persoanelor fizice provin UE - 45,6 la sută. Din CSI a ajuns 16,4 la sută din suma enunțată, iar din restul lumii - 38%.
Transferurile din UE au constituit 65,23 de milioane de dolari, în creștere cu 39% comparativ cu iunie 2019.
Când e vorba de statele din care au venit banii, Israelul e pe primul loc - 19% sau 27,16 milioane de dolari, în creștere cu 56,1 puncte procentuale comparativ cu iunie 2019, Rusia - pe al doilea cu o pondere de 15,4 la sută sau 22 de milioane de dolari, în scădere cu 3,1 la sută. În top urmează Italia - 14,2 la sută sau 20,32 de milioane de dolari, Germania - 9,8 la sută sau 13,99 de milioane de dolari, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord - 8% sau 11,39 de milioane de dolari, SUA - 6,5 la sută sau 9,30 de milioane de dolari etc.
În structura pe valute a transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice prin sistemele de remitere de bani, transferurilor în euro le-a revenit ponderea de 62 la sută, în creștere cu 8,1% comparativ cu iunie 2019, urmate de transferurile în dolari SUA - 36,7 la sută și cele în ruble rusești - 1,3 la sută, în descreștere cu 3,4%.
Menționăm că, de la începutul anului curent, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 646,15 milioane de dolari, cu 9,8 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei ar fi rămas fără PAȘAPORT DIPLOMATIC, după ce a participat la Moscova, alături de Șor, la constituirea blocului „Pobeda”. Constantinov s-a plâns că bagajele sale au fost VERIFICATE
Zeci de companii, GRANTURI de 13,4 milioane de lei din partea Guvernului și a UE: Utilaje performante, instalații de valorificare a surselor de energie alternativă și digitalizarea procesului de lucru
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn