Alte două magazine sociale mobile au fost puse pe linie în raionul Rezina, la inițiativa Partidului Șor

Primele două dintre cele 65 de magazine sociale mobile au fost puse azi pe linie în raionul Rezina. Inițiativa aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care în urma demersurilor sale a convins rețeaua „Merișor” să pună pe linie încă 65 de magazine mobile, pe lângă cele 78 existente deja.

Foto: partidulsor.md

Cele două magazine mobile vor deservi satele din raionul Rezina, a anunțat Ilan Șor într-un mesaj adresat cu această ocazie. Potrivit lui Șor, până la finele anului, pe linie vor fi puse în total 65 de magazine sociale mobile.

„Până la sfârșitul anului, administrația „Merișor”, la solicitarea mea, va pune pe linie 65 de magazine sociale mobile. Asta înseamnă că rețeaua va acoperi, practic, toată țara, chiar și satele mai îndepărtate. Iar numărul total al magazinelor sociale va ajunge la aproape 200”, a menționat Ilan Șor, precizând că și mai mulți oameni vor avea posibilitatea să cumpere produse la prețuri accesibile.

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, deputata Violeta Ivanov, a menționat că numărul total al magazinelor sociale „Merișor” a ajuns la 131, în cadrul rețelei funcționând 51 de magazine sociale staționare și 80 mobile.

„Punerea pe linie a două magazine sociale mobile va spori și mai mult accesul persoanelor social vulnerabile la produse de primă necesitate la prețuri accesibile. Urmărim ca magazinele sociale să acopere toate localitățile din țară, ca fiecare om cu venituri modeste să aibă acces la aceste magazine, deci la produse ieftine”, a menționat Violeta Ivanov.

În cadrul ceremoniei de punere pe linie a celor două magazine sociale, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, a menționat că magazinele sociale au fost salvatoare pentru mulți cetățeni, în perioada dificilă a pandemiei.

„În pandemie, magazinele sociale au fost un adevărat colac salvator pentru sute de mii de persoane defavorizate. În cea mai complicată perioadă a pandemiei, magazinele „Merișor”, la inițiativa lui Ilan Șor, au redus prețurile la unele produse de primă necesitate, și așa mici, cu încă 20%. Grație acelei campanii, beneficiarii au economisit circa 2 milioane de lei, iar în cei cinci ani de activitate a magazinelor sociale, beneficiarii au economisit peste 20 de milioane de lei”, a spus Vitalie Balinschi.

Amintim că în luna iulie, datorită implicării Partidului „ȘOR”, rețeaua „Merișor” a deschis două magazine sociale staționare – în orașele Soroca și Strășeni, iar luna trecută – în orașul Nisporeni.

Primul magazin social a fost deschis în 2015, de către Ilan Șor, în orașul Orhei. În prezent, rețeaua de magazine sociale numără 131 de unități, de care beneficiază peste 350 de mii de persoane. Rețeaua „Merișor” a anunțat că în acest an va mai deschide încă două magazine sociale staționare și urmărește să ajungă la 200 de magazine sociale, care să deservească peste jumătate de milion de beneficiari – pensionari, veterani, familii cu mulți copii și persoane cu venituri modeste.

Magazine sociale mobile, puse pe linie la Rezina / Sursa:partidulsor.md
Magazine sociale mobile, puse pe linie la Rezina / Sursa:partidulsor.md
Magazine sociale mobile, puse pe linie la Rezina / Sursa:partidulsor.md


Pub