Acționarii MAIB au ales o nouă componență și președinte al Consiliului

Acționarii Moldova Agroindbank au ales o nouă componență a Consiliului Băncii în cadrul Adunării Generale din data de 23 iulie. Funcția de președinte i-a revenit lui Vytautas Plunksnis, reprezentant al fondului lituanian de investiții Invalda INVL, la propunerea ex-Președintelui Victor Miculeț. La rândul său, Victor Miculeț a fost ales în funcția de vicepreședinte al Consiliului.

Foto: Moldova Agroindbank

Adresându-se acționarilor, Victor Miculeț a menționat: "Activez în Consiliul Băncii din anul 1998. Până în 2000 am activat în calitate de membru, iar ulterior în calitate de președinte al Consiliului. A fost o perioadă tumultuoasă. Împreună cu fostul Președinte al Comitetului de Conducere, dna Natalia Vrabie, am desfășurat procese foarte complexe, care au cimentat fundamentul băncii noastre. În ultimii 7 ani, de când banca este condusă de dl Președinte Serghei Cebotari, MAIB a înregistrat o creștere spectaculoasă, cei mai importanți indicatori practic s-au dublat, iar baza de dezvoltare s-a fortificat. Totodată, am trecut prin perioade complicate, dar am rezistat, pentru că atât eu, cât și dl Cebotari credem cu tărie că Moldova Agroindbank este un pilon strategic al sistemului financiar-bancar și trebuie să rămână o bancă de încredere pentru clienții noștri".

"În continuare voi susține activitatea băncii și voi contribui la stabilitatea și prosperarea sa. În același timp, propun ca președinte al Consiliului Băncii să fie ales dl Vytautas Plunksnis. Dumnealui are o experiență semnificativă în domeniul investițiilor de capital, cunoaște bine banca datorită statutului său de membru al Consiliului pe parcursul ultimilor doi ani. Am certitudinea că dl Plunksnis va veni cu o contribuție considerabilă la dezvoltarea băncii", a conchis Victor Miculeț.

La rândul său, Președintele Comitetului de Conducere, Serghei Cebotari, și-a exprimat recunoștința pentru suportul valoros acordat de Victor Miculeț în momente cruciale pentru bancă. "În numele colectivului, al echipei de management al Moldova Agroindbank, vă spun un sincer și profund mulțumesc. Sunteți un adevărat pilon al acestei bănci, un profesionist și manager prin vocație, care ne-a ghidat pe parcursul anilor și care a făcut tot posibilul pentru a proteja banca în perioade mai puțin plăcute pentru noi. Eu am avut onoarea și marea șansă să lucrez alături de dumneavoastră. Pe lângă un profesionist excelent, mai sunteți și un om cu o inimă foarte mare - o combinație mai valoroasă ca aurul", a menționat Serghei Cebotari.

Vytautas Plunksnis a declarat că noua funcție reprezintă "o mare responsabilitate". "Mă voi strădui să mă ridic la nivelul cerințelor. Contez pe ajutorul dumneavoastră, dle Miculeț, în calitate de vicepreședinte, ca să pot realiza cel puțin tot atât cât ați realizat dumneavoastră. Nu cred că va fi simplu, dar trebuie să avansăm. Scopul care este stabilit este ca banca să devină și mai valoroasă, să achite dividende, iar clienții noștri să se deservească în cea mai bună bancă din țară".

Ceilalți membri aleși ai Consiliului băncii sunt: Natalia Vrabie, Vasile Tofan, Maryna Kvashnina, Ivane Gulmagarashvili și Konrad Kozik.


// console.log('no ads situation')