Lucrările cui le veți putea cumpăra la licitația „Ultima vineri din lună”. Arta și viața artistului Ștefan Eșanu

Stefan Esanu

Astăzi vorbim despre unul dintre protagoniștii licitației de artă „Ultima vineri din lună II”, Ștefan Eșanu. Lucrările lui Ștefan relevă un exemplu de curaj și optimism, el fiind adept al mai multor stiluri, precum: pop-art, suprarealism, primitivism și expresionism.

Istoria lui de artist a prins contur încă din copilărie, atunci când a început să picteze mult, iar în clasa a 5-a a fost îndemnat de către tatăl său să meargă la o școală de arte. Zis și făcut.

Ștefan Eșanu, Portrait IV

Ajuns la școala de arte, a fost ghidat și susținut de către profesorii săi Leonardo Guțu și Igor Savin. Cu ei, ne zice Ștefan, se înțelegea de minune, ei au fost cei care mereu au avut încredere în Ștefan și în ceea ce face el.

Pe lângă artă și pictură, Ștefan s-a avântat și în afaceri, fiind de fire energic și mereu în căutare de activități noi. De asemenea, are și alte pasiuni precum lemnăritul, care este foarte educativ și-l ajută să-și stăpânească nerăbdarea.

Ștefan Eșanu, Portrait XI

Când l-am întrebat cum se vede în rol de artist peste 10 ani, ne-a răspuns fără ezitare: „Nu am de unde să știu cum va fi peste 10 ani. Realitatea se schimbă permanent. Contextul social, moral, politic e o valoare de neoprit. Cel mai important pentru mine e să avem cel puțin libertățile de acum și va fi ok”.

Ștefan Eșanu, Taur Rock

Vă reamintim că pe 31 iulie începând cu ora 20.00, va avea loc cea de-a doua ediție a licitației de artă Ultima vineri din lună, prezentată de către cunoscutul actor moldovean Boris Cremene, unde Ștefan Eșanu și pictori locali precum Ghenadie Popescu, Vasiluța Vasilache și Ana Alexandru își vor licita lucrările de artă.

Catalogul licitației poate fi vizualizat aici.

Participarea la licitație este absolut gratuită, în baza înregistrării.

Sunt invitate să participe și persoanele care se află în afara țării.

Toate actualizările pot fi găsite în pagina UnArtOras.

***

Această inițiativă este realizată cu sprijinul Biroului de Cooperare al Elveției.

Parteneri: Moldeco, Artcor

Parteneri media: #diez, locals.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente